sebastian brei

vă mulțumesc frumos. dacă asta e reacția atunci cred am reușit în ce îmi doream.

Și nu știu dacă modul acesta de a pune problema poate fi validat, mai ales pe această temă - politica mai mult sau mai puțin. Pun mâna în foc pentru faptul că interesul pentru politică este minor, iar această evoluție nu se manifestă exclusiv în spațiul nostru, nefiind prin urmare rezultanta balcanismului (cel puțin nu într-o manieră exclusivă) ce caracterizează politica prin părțile locului, ci un fenomen global. Interesul pentru politică scade conastant în țări cu oarece tradiție în domeniu - mă gândesc la franța, de pildă, unde acum câteva secole se putea pune de o mică revoluție în câteva săptămâni.
Ce încerc să spun este că publicul țintă al textului nu poate fi decât unul minor, iar causticitatea, ironia fină et co. trebuie să fie de cea mai înaltă calitate pentru a mă convinge să termin textul. Aici parcă nu se mai ridică la nivelul altor texte scrise de domnia voastră, chestie care coroborată cu subiectul nu mă atinge (cel puțin pe mine personal, se subînțelege) mai deloc.

Da. Sunt un pic și paranoic (mă bușește râsul de fiecare dată când îmi spun asta). Pentru că am înțeles că mă luați la mișto. În cazul acesta, îmi cer scuze și aveți în mine un prieten cu care puteți discuta la modul cel mai sincer.
Desigur, probabil nu vom cădea întotdeauna de acord, dar asta e ceva secundar și, sper, cel mai adesea constructiv pentru amândoi.

mulțumesc foarte tare :)

Este ultima oară când mai răspund sau mă explic acuzațiilor, sugestiilor, pseudo-subtilităților de felul celor că sunt și că dreg. Iar cine va mai face asta va face bine să vină cu solide argumente, asltfel îl consider un măgar care îmi afectează imaginea, iar în mintea mea, imaginea mea este 50% din poezia mea.

dana banu, mă scuzați că scriu asta în subsolul textului dumneavoastră.

E o discrepanță majoră între primele comentarii și cel de al treilea. Adică, imediat după citirea unor critici ești fericit, apoi, când te gândești mai bine, îți dai seama că ești nervos. Atipic.
1. Nu am intenționat să enervez, ci doar să fiu cinstit cu mine și nici măcar nu am avut pretenția să îmi dați dreptate 100% (dacă ați face asta ați scrie precum sebastian brei). 2. Nu l-am aruncat pe nichita la coș (și nici nu pot să o fac vreodată), l-aș face praf pe cine ar face asta probabil și nu am catalogat textul, în întregul său, ca stănescian. 3. În ultimul text dedicat lui mircea (față de care îmi cer sincer scuze) apare expresia \"miroase a piatră\" care e cam marcă înregistrată (nu spun a cui).

Acum să explic și diferența dintre comentariile dumneavoastră, pentru că nu reușesc să îmi explic cum am reușit să supăr pe distanță de câteva comentarii. Da sunt un tip inteligent (știu asta pentru că la testele psihologice am luat note f mari la inteligență și memorie, iar la testul de personalitate am trișat pentru că știam interpretările la culori, la testul arborelui, plus ceva chestii psihanaliză și psihanaliză abisală etc, apoi i-am dezvăluit tipei cum și de ce am completat, dacă mă lasă să îmi văd toate evaluările), care nu a firmat niciodată că este din basarabia, nu a afirmat că este vasilievici, nu a afirmat că este eoda, nu a afirmat că este d. miticov și nici altcineva decât sebastian brei.
dar dacă ești un tip citit și apari așa din senin, adică nu îți faci cultura pe net (ci din, blasfemie, cărți pur și simplu. Credeți-mă - multe și din varii domenii), să știe lumea de tine, înseamnă că ești un autor cunoscut și semnezi sub pseudonim. mai mult te răzbuni pe dana banu pentru niște chestii care ți le-a spus mai știu eu când.
E suficient să se citească textele mele și comenatiile ca să fie oricine sigur că sunt sebastian brei. Îmi cer scuze că par altcineva.

p.s. Am apreciat foarte mult că nu ați reacționat vehement din primul comentariu, dar asta a durat până am citit tot. Comentariul meu e f mare ptr că în general, când tot scriu unui autor, îmi place să citesc mai multe texte (nu cred că un text poate fi relevant), chiar dacă comentariul se referă la un singur text. Iar dacă nu mai doriți, pot să nu mai comentez fără nici o problemă sau, mai simplu, mă puteți exclude din lista de comantatori.

acum sunt speriat de comentariul interminabil pe care l-am postat.

Pe mine genul acesta de texte mă pun într-o dificultate teribilă pentru că știu că nu îmi plac, dar este foarte greu de argumentat. De fapt știu argumentele, dar discuția este interminabilă. Să spun doar că pentru mine inutilizarea metaforei este axiomatică.
Începutul nu mă cucerește îndeajuns și pentru că ideea e cumva anapoda, să spun așa. Adică cât costă o iarnă cu oameni de zăpadă ,a se citi cât costă puritatea, frumusețea, bucuria etc), la care se adaugă costul prietenilor care își respiră prin geamuri tristețea (de ce sunt aceștia triști nu mi se dă nici o explicație, mai ales că teoretic nu ar avea motiv să nu iasă afară să se bată cu bulgări). Apoi ruptura, fără nici o legătură apare absența pelerinilor – o ruptură care devine recurentă de-a lungul întregului text. Sigur, se poate merge pe o ritmicitate bine mânuită (un atu de altfel al poeziei), pe o poezie de stare în care înțelesul trece oarecum în plan secund, dar nu știu dacă aceasta este opțiunea potrivită și nu știu dacă acesta este cel mai fericit mod de a face o astfel de poezie.
Versul “din pereți liniștea coboară și o ia la fugă despletită pe străzi” este frumos, într-adevăr, dar valoarea sa de noutate tinde spre zero. Vechea tehnică regăsită din plin la optzeciști și pe care, încă înainte, nichita a epuizat-o aproape – personificarea unei abstracțiuni. Versuri de acest gen se pot scrie milione – se ia o abstracțiune, tristețea să zicem, apoi se lipește de ea o acțiune tipic umană, de pildă își piaptănă părul negru în fața oglinzii. Și avem versul “tristețea își piaptănă părul negru în fața oglinzii” - desigur nu la fel de frumos poate ca versul dumneavoastră, dar semnificant în context (și scris la minut).
De altfel, de nichita am dat și în ultimul text pentru mircea lăcătușu, unde pietrele miros (desigur, fără intenție se numește influență, cu intenție se numește livrsc, dar ambele cred căsunt astăzi condamnabile pentru că sunt perimate).
“părul meu crește și luminează printre blocuri” este un vers frumos, ce nu dă nici senzația rețetei.
Însă “nașterea câinilor de apă“ este fix genul de construcție care mă enervează teribil, care i se dă cititorului în calitate de mare relevație, dar care are un conținut de comunicare 0 absolut (dacă o fi exitând așa ceva). Dacă cineva mă poate convinge că moartea cailor negri și nașterea câinilor de apă are vreo legătură între ele, mă retrag cu coada între picioare. Și nici nu pot crede că unui cititor acest ver îi poate trasnmite ceva – interpretarea multiplă nu cred că se justifică aici.
Mai jos apare toamana, care trebuie să fie redată, cum altfel, în registrul ei trist, grav plus singurătatea aferentă.
Pâinea zilei de mâine sau de ieri, nici nu mai știu sună, iarăși a rețetă fumată și dacă cineva se chinuie bine de tot e posibil să găsească exact aceiași exprimare prin știu eu ce text. Mă opresc deocamdată aici, pentru a încerca să explic că și strile redate, simbolurile nu sunt fericit alese – tristețe, singurătate, desigur toamnă, desigur textul începe în buza nopții. Tilul este format, poate iremediabil, dar după părerea mea este un stil retrograd.

Nu am căutat să scuz austeritatea laudativă din comentariu, însă, finalul mi se pare foarte mișto. Fără a fi explicit, el închide în el o tristețe mare și, mai mult, abia acolo se ascunde o voce care poate să placă. În strigatul acelor copii este o tragedie, inteligent relevată, iar în reacția poetului se ghicește un om bun și frumos.
Cam atât.

În prima strofă ai ortografiat greșit cred “să-ții pumnii ”. Nu știu foarte multe să spun despre acest text, adică îmi e clar că faci bine ce faci și parcă aș avea și anumite rețineri. Îmi este greu să mă argumentez acum. Dar promit că voi citi ultiele tale texte și vă voi lăsa cât de repede o părere, când voi avea starea să fiu pertinent.

Mulțumesc administratorilor că sunt de aceeași părere. Îmi cer de pe acum scuze, dar nu m-am putut abține. Pentru că acum va părea că am fost măgar la adresa unui text care era la atelier. Dar nu era, nu era ...

Eu am deschis acest text mai ales ca să spun că titlul și subtilul sunt de o prostie soră cu clișeul scris cu C mare, cu L mare, cu I mare, cu Ș mare, cu E mare, cu U mare și cu L mare. Am zis că poate - Doamne ajută - o fi vreo greșeală. Parol. Dar de unde? Am încercat să mă fac că nu văd titlul.
La \"De ce e atâta zgomot / în liniștea tăcerii?\" m-am oprit,iar acum închid acest text și-am plecat. Evident, supărat.

p.s. Uneori mă chinui să citesc și eu și să comentez un text, dar pentru asta îți trebuie ceva timp.

Poezia marșează pe minimalism, cum altfel majoritatea textele citite de mine prin această pagină. Ceea ce mi se pare ok, eu însumi cred în chestia asta.
Începutul textului mi se pare, din păcate, ratat. Dacă nu aș fi citit texte scrise de tine care mi-au plăcut și nu aș fi știut că ai scris tu, probabil nu aș fi trecut de prima strofă. Mă plimb tot mai des, tot mai mult e de o redundanță care nu ar trebui regăsită într-un text cu pretenții (+ minimalist). Apoi, din punctul meu de vedere, urmează altă idee care nu credeam să o regăsesc într-un text semnat de tine – „oamenii care nu lasă spații între cuvinte”. Mai bine puneai ceva cu fluturi. Era același lucru dacă spuneai spații între fluturi. Uite aici câteva exemple, de la atelier până la recomandate:
„Cuvinte vii” (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1748143/index.html), „Căci de cuvânt m-am folosit” (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1748189/index.html), „și mi-e moarte de cuvinte / cum mi-e viață de morminte” (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1748255/index.html), „îi adâncesc în mine îi scot apoi prin cuvinte” (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1747677/index.html), „acoperea o inimă câteva cuvinte sub stele” (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1748219/index.html). Nu am căutat decât în recomandate și nici măcar în toate textele de pe ultima pagină postată - relevant cred.
Ultima strofă e ok, finalul chiar drăguț, dar dacă nu știam pe cine citesc, nu aș fi ajuns cu siguranță până acolo. E bine că mai scriu oamenii texte cu prostii, argument suficient pentru a trezi steluțele în mușchii unora, adică cioranian (sic!!!) e mai bine decât bucovskian, nu?

Oricum, părerea mea o știi, aici am insistat pe ce am onsiderat eroare. Sper să te fi convins la partea cu cuvintele. Ai o voce încă în formare, dar parcă aștept ceva frumos să iasă din asta. Ai o voce, vezi ce faci cu ea.

katy, vă mulțumesc de mai multe ori. o dată pentru poezia aceea, a doua oară pentru observațiile pertinente - nu observasem faza cu televizorul (în 12 texte folosit de 3 ori cred și mai am un text nepostat în care apare) - voi avea grijă. și mulțumesc și pentru că ai urmărit personajul.
nicoleta tase, mă bucură foarte tare că măcar cuiva i-am indus ideea de poznă, de copilărie. pentru faza aceea e construit textul pe jumătate. am corectat și greșeala. de fapt, inițial versul acela era să sperii trecătoii, apoi am adăugat să sperii trecătorii întârziați și femeile frumoase care se vând, apoi am tăiat partea cu femeile frumoase (insistam prea mult). și a rămas acolo greșit.
mihai, ați aplicat o anumită citire, să spunem. ironia mie nu mi se pare că există, dar voi încerca să o regăsesc ca atare și să văd cum o ocolesc. mi se pare, însă, că există ludicul, dar chiar dacă se aseamănă cu ironia, nu se adună, totuși.
oricum, de ce xxx.....?

just publicity.

Prima impresie este că poți scrie și mai bine. Asta și pentru că am mai aruncat câte un ochi pe aici, când stângul, când dreptul. Și la fel, impresia este că nu știi foarte bine să tai.
Reproșurile mele punctuale ar viza pentru început strofa a doua (deși eu cred că prima strofă nu trebuie să fie doar ok, ci trebuie să te facă să continui, iar aici strofa primă e doar ok parcă). “poștașul a sunat doar o dată” este oarecum livresc (trimiterea este destul de clară, iar dacă nu face trimitere la literatură, ci la film, pentru mine e totuna), iar dacă livrescul rămâne acceptbil pentru o categorie de cititori, nu găsesc, în schimb, nici un rost aici, nu are nici un efect. de fapt, dacă ești bun să răspunzi, te-aș întreba - ce ai sperat să obți de la cititor cu acel vers?
Un vers și mai grav, în context, mi se pare a fi “cred că era cocaină” - îți garantez că toți cei care citesc textul vor crede că era cocaină, chiar și fără să le dezlegi tu cu acest vers misterul. CUT.
Apoi textul merge pe prozaic, ceea ce e bine, deși mi-aș fi dorit un final mai puternic și nu chiar de acest tip – relativ uzitat.

pot să îi spun eu lui leo - gingsberg, o hara, berryman, lowell (deși el nu apucă 70). în contextul acetsa bănuiesc că mai ales primii doi.
dar ar trebui să îi avem în vedere (ce să fac, iar risc să fiu din basarabia) pe maiakovski sau hlebnicov, dar și portughezuul pessoa. poate se insistă prea mult pe americani acum.

Foarte tare ideea. Adică text simplu, 0 lirism, 0 livresc et co. și cu toate acestea manipulează perfect cititorul.
O vagă incongruență la început, unde \"venise seara de la muncă\" nu frizeaza totuși cu \"ce cauți așa devreme acasă ?\" (nu îți imaginezi că tipa venea regulat la ora 4 noaptea acasă, decât dacă ... dar nu cred că aveai asta în intenție). De fapt, vreau să spun că acolo e o vagă forțare. La mine a funcționat așa – insistarea pe aceată idee a făcut imediat să știu că de acolo textul mă păcălește (fără peiorativul aferent, căci dacă mă păcălește la modul deștept pe mine personal nu mă deranjează), dar mă gândeam că de fapt dorea să te prindă cu ceva etc. Oricum, faptul că mă așteptam la o manipulare și am simțit asta de la început, scade puțin din valoarea finalului, chiar dacă acesta m-a luat, totuși, prin surprindere.
Poezia, însă, este contruită pe o idee bună foc. Ce să zic – micile dezastre cotidiene care mie îmi plac foarte tare și sunt teme mai credibile decât „MARILE TEME ALE ADEVÃRATULUI POET” - you know sau bine spus Ты 3ңaeши. :)

eu îmi doresc să fiu decent precum villon, precum baudellaire, gingsberg, maiakovski, hlebnikov, precum miller sau burroughs sau surokin sau houellebecq , precum dali în pictură, precum wagner în muzică. apoi precum pound, apoi precum cummings. și ar mai fi câțiva a căror decență o doresc pentru mine.
alții pot fi decenți ca ...... uite că nu știu cine să zic.
dar mă bucur că o ajuți și tu pe ioana.

versurile \"totuși de ce m-am sinucis în felul acesta cam ca o proastă. îi spun că nu știu. el are oricum alte priorități, treaba mea. eu nu mai am nicio prioritate. de aceea.\" au o forță mult mai mare dacă sunt cât mai aproape de final. ideea e ceva la care nu te aștepți și efectul obținut este excelent, dar riscul când sunt puse la mijlocul poeziei este ca versurile ce îl urmează să nu mai rămână cu nimic. desigur, ele ar trebui să fie mult mai tari și e greu.

aș fi putut paria după poemul citit aici că am în față un povestitor bun. nu știu dacă și aveți capacitatea unui roman de forță, liviu nanu, dar ca povestitor eu mă declar atras, deși, poate, pregnanța specificului local, extrem de puternică, ar putea să limiteze povestirile acestea doar la țara noastră.

mă tot gândesc dacă nu cumva problema cea mai mare a poeziei si ratările ei tot mai evidente de un secol încoace, nu cumva se datorează și unei complexități pe care deja nu o mai înțelege decât singur poetul. au fost depășite niște limite, a fost pierdută un anumit tip de precizie a efectului etc
în pictură există pictura naivă, care pe mnine m-a fascinat sub anumite aspecte. aceasta ar fi o poezie naivă.