Poezie
Oroarea mierlei
2 min lectură·
Mediu
Pieziș răsar în cămpul vestejit de vânt
Coviltiri de duh lăsat să moară pe pământ
Aburi se-naltă în aerul ce fierbe ca o fiară
Frigul izbește-n oase vadit de toropeală
Un soare fără de puteri mistuitoare
Dă și nu poate să iște crezări infatuoase
E ora marilor grimase, a clipelor fără cusur
Cand noaptea e zi si ziua nu are contur
Vădit în creștetul unui schilod bătrân
Un ghid de secole etern stăpân
Cunoscător al lumii dintre lumi
Al universului cosmogonit
Din pietre umezi scormonit
O zare ros-albastră stă în cale
Asteaptă vremea pornirilor euforitoare
Asteaptă amurgul viselor măgulitoare
Asteaptă binele să piara de pomană
Asteaptă răul să taie-n simturi confesii de ocară
E limpede văzduh nestăvilit
E beat în colorit
E sacru-n conținut
Un ritm apasă pe-o coardă de vioara
Un zumzet îmbie mersul țăranilor la moară
De ceară pare peisajul fantasmagonit
Marcat rămas parcă de sfântul răstignit
E ceasul cel dintâi al zilei ce se iscă
În care siguranța-i singura omului credință
Speranta inflorește intr-o voință arzatoare
Și gândul de mai bine e o dorință indatoritoare
Un singur colț și un copac umbros
Ascunde-ntr-ale sale un țipăt prea tăios
Oroarea diafană a panoramei trezărite-ntr-o neștire înspăimântătoare
E măiestria mierlei ce-mprăstie furia temerilor ființelor neștiutoare.
013.014
0
impresionant! senzational! fantastic! nu am cuvinte sa exprime ce am simtit cand am citit prima data aceste magnifice opere de arta. le-am invatat deja pe toate...sa ne mai scrii, maestre! te rugam!
semnat BALSOI