Poezie
Pescarusul
Zborul
2 min lectură·
Mediu
Am învățat zborul de la un pescăruș,
Știți cum?
De mai multe ori am încercat să zbor,
Niciodată nu reușeam.
Aripile pe care le făcusem din penele unui roșu flamingo
s-au frânt
Am încercat să zbor cu aripi făcute din penele unui păun.
Erau așa de lungi,
Și atât de mult sclipeau în soare
Când m-am cocoțat pe un nor,
Credeam că sigur o să reușesc.
M-am rotit de câteva ori, dar ce folos
s-au frânt și am văzut cum mă prăbușesc.
N-am simțit durere,
eram prea beat de mirajul înălțimilor.
Nu m-am dat bătut și am încercat penele colorate ale multor păsări.
Lumea mă creadă nebun,
Toți se uitau cu ochi pieziși,
Se întorceau cu spatele și pufneau în râs.
Până într-o zi.
Mi-au venit în gând, când eram pe plajă,
aripile de pescăruș
Nu erau viu colorate, dar străluceau în soare.
Am luat aripile suple și ascuțite
Le-am sudat și am început să țip țiuit
Dintr-o dată aripile au început să se zbată ca un arc
și am putut zbura.
Visul mi se îndeplinise, acum pluteam.
Dispăruse frica dureroasă a prăbușirii.
Nimeni, dar nimeni nu putea să-mi ia zborul,
Totu-mi părea atât de simplu,
De sus lumea era așa mică,
și omogenă, simplă, necolorată,
era ca aripile unui pescăruș, dar strălucea în soare.
012.970
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 215
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
schiopu lucianico stanc geliiona. “Pescarusul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/schiopu-lucianico-stanc-geliiona/poezie/13891747/pescarusulComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
simplu,sincer,frumos,ca un vis.se intampla sa visam ca zburam, noi insine, fara aripi, dar sa ai ambitia sa incerci aripile fiecarei pasari ca sa zbori, e ceva impotriva firii dar mi se pare un vis care ar trebui admis.imi place:)
0
