Cu apă de ploaie o groapă se umple
și vântul lovește nepăsător peste tâmple
și calc , peste frunze topite , cu milă;
Murdară e toamna ,grea și sterilă...
îmi lasă pe
E parcul tot mancat de negru,
E-aleea drumul meu funebru,
Sunt plopii \'nalti cat dor de mama,
Sunt flori de toamna pe coroana...
E parcul tot trecut cu teama;
Totul e mut;nu bag de seama
Ca
Am nevoie de noapte
Sa ma-ngroape
Cu tacerea ei funebra;
Sa ma slabeasca vantul
Ca apriga febra
Si sa imi sfasie trupul
Cu suflet cu tot...
Sa m-acopere pamantul
Cu caldura sa sufocanta
Si
Deasupra-i cenusiul
Ca un plumb ce atarnă in apă,
Într-o apă neagra si moarta,
Intre valuri reci si pierdute...
Deasupra-i intunericul
Ca un sfarsit ce greu atarna peste piept...
E-o toamna
