Apa de ploaie
Cu apă de ploaie o groapă se umple și vântul lovește nepăsător peste tâmple și calc , peste frunze topite , cu milă; Murdară e toamna ,grea și sterilă... îmi lasă pe
Parcul negru
E parcul tot mancat de negru, E-aleea drumul meu funebru, Sunt plopii \'nalti cat dor de mama, Sunt flori de toamna pe coroana... E parcul tot trecut cu teama; Totul e mut;nu bag de seama Ca
Vanturi interioare
Am nevoie de noapte Sa ma-ngroape Cu tacerea ei funebra; Sa ma slabeasca vantul Ca apriga febra Si sa imi sfasie trupul Cu suflet cu tot... Sa m-acopere pamantul Cu caldura sa sufocanta Si
Cenusa
Deasupra-i cenusiul Ca un plumb ce atarnă in apă, Într-o apă neagra si moarta, Intre valuri reci si pierdute... Deasupra-i intunericul Ca un sfarsit ce greu atarna peste piept... E-o toamna