Durerea morții, de altfel, ca și a noastră, a tuturor, constă în faptul că și ea va trebui să moară vre-odată. Și asta e cu adevărat teribil. Teribil nu atît pentru moarte, cît pentru cei care rămîn
Păcatul, ca o bufniță în miezul nopții,
Șoptește despre moarte, ca blestem al lui
Și scurge sufletul ca să-l transforme-n cîrpă
Să uite tot și
veacul nu mai curge
De parcă nu prin deznădejde
Un copil flamînd e lumea
Așa cum foamea e o lume sătulă pentru un copil a unei lumi flămînde
Tristețea excită Fiul Omului căzut
în chietismul disperării
tristețea nu poate fi o mîncare pe
***
elohim în culori aurite
elohim îmbrăcat în veșmminte divine
a ieșit la pescuit dumnezei-femele
după ce și-a fumat țigara
frămîntată mult timp între degete
