Poezie
Luna...
1 min lectură·
Mediu
Am privit de-atâtea ori
Luna, cum s-ascunde-n nori,
Ca o mândră fată mare,
La a vântului suflare!
Rareori s-arată plină
Încălzind cu a sa lumină
Mii de suflete-nhețate
Și mereu îngândurate!
Deseori zâmbește larg
Ș-atunci o privim cu drag,
Presărând tainic mister
Peste-al nopții glas stingher!
Câteodată nu s-arată
Și dacă ar fi o fată,
În gând mi-aș pune o-ntrebare:
A răpit-o mândrul soare?
Însă noaptea iarăși vine
Și cu dor privind spre mine,
Eu cu patos înspre ea,
-Te-ai întors? și ea zâmbea!...
00958
0