Splină și cancer palpez în mine
Tehnologie și ethologie de sine
Om și fiară înalță-o ruină
De ce-aș avea eu vreo vină?
Cangrena erudiției se vindecă-n mormânt
Se purifică și mântuiește-n
Eu.
…și restul tăcere.
Eu.
… și restul întuneric.
Eu.
… și restul nefință.
Eu.
… și restul nimic.
Eu.
… și restul voi.
Eu.
… și restul tot eu.
Eu.
… și numai Dumnezeu.
Extremist de carton plonjez în neant
Validarea concordiei în triburile lui Kant
Să eviscerăm un zâmbet de sfinți și căință
Slavă ție, Omenire, pentr-atâta suferință.
Instalatorii prooriei
“Sexul pentru toți”, “Sex pentru începători”, “Cum să facem dragoste aproape perfect” – cărți(ulii) cu pretenții absurde. Pe când tratate despre cum să plângem, să respirăm, să ne fie sete, foame?!
Sunt un prost. Cel mai mare prost ce-a existat. Sunt un prost care gândește – mare păcate am de ispășit cu o așa pedeapsă.
Ce-i mai sus? Este necesar o autoumilință pe măsura orgoliului. Asta e
Linoleum din persane
Rănește picioare diafane.
Tangalezi cu șiret de azbest
Ucid sensul florii de-arabesc.
Avioane din hârtie igienică
Þintesc într-o vedetă telegenică.
Minți fragile de
Cel mai mult din viață mie-mi place somnul. Dacă n-ar trebui să-mi satisfac necesitățile supraviețuirii cred că aș dormii în permanență. Și asta pentru că-n somn am niște vise extraordinare, mai
666 – numărul Fiarei
Mâncarea și plăcerea Evei.
000 – infinite nuluri
Gânduri în ambalaje nuduri.
Zbor și înnot
În praguri de Lot.
Boticuri de mândre
Dumnezeu în cadre.
Voluptate de
Plimb cartaboși prin gări
Și muzee prin simțuri și nări.
Valuri de bere și ceară
Ung trupuri în fiecare vară.
Strabism șicanând un călău
Valet ce-și pescuiește un șalău.
Vid de foame și
Fluturi și albine moarte-n crisalide
Basme și legende sfâșiate-n balade
Lumină și stele se-neacă-n haosuri
Flori și femei îngropate-n galantare.
Plânge carnea-n sfinți
Și-i dor doi
Era blondă, minionă, cu tocuri de zece centimetrii și fustiță de cincisprezece. Fața delicată ca un boboc de trandafir, transfigurată de o bucurie lăuntrică o făcea să pară o copilă. Doar că nu
Monoteism?! La început a fost Cuvântul. Cuvântul “De ce?” Cuvântul care a ridicat omul din lumea animalelor. Cuvântul care a aruncat omul din Paradis. Cuvânt care i-a dat măreție și suferință,
Io-s vinovat.
Un atentat în Israel. – Io-s vinovat. Acum trei ani, îmi amintesc, am omorât o muscă; care-ar fi hrănit o pasăre; care-ar fi hrănit o pisică; care-ar fi hrănit o plantă; care-ar fi
RA