Transmitem în direct un reportaj înregistrat.
_ Sunt Smaranda Reportericescu și mă aflu într-un supermarket. Sărbătorile sunt aproape, oamenii își fac cumpărăturile. În jur, peste
Templul căderii în haos va triumfa. Amin vouă vă zic. Nimic nu-i mai etern ca moartea!... Sau poate… Sau poate doar viața. Prin moarte, din moarte, noi și noi vieți nasc. Cadavricul trup e hrană
Am văzur ieri două filme documentare românești: “Rudăreni” și-un fragment din “Caloian”. Primul are ca subiect niște mori orizontale de apă din zona Clisurii Dunării, iar cel de-al doilea un obicei
Am ambalat amiba pe-o carne de făt
Carne de cadavru și-o floare de lotus
Frământânde de-o mână de înger
Născu-se-va o stea de lut și-un inorog de abur.
Am cântat câinele pe-o inimă de
“Cu o floare nu se face primăvară.”
“Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.”
“Capul plecat sabia nu-l taie.”
“Mielul blând suge de la două oi.”
“Vorba dulce mult aduce.”
Din
V om merge la balamuc
V iolatorii naivi cu trabuc
V ânează iesme de ciubuc
V indem personalități de muc.
V raci cu carieră de vidanjor
V ăruiesc identități pe covor
V asal închinător la
Ce-ți este și cu filmele americane?! Criticate ca superficiale, acuzate de subculturalism și totuși fac box-office. Să fie doar nivelul mediu al oamenilor? Sigur nu doar asta. Americanii au știut
Mi-am zidit o măsea într-o turlă de catedrală
Să scap de soarta-mi banală.
A simțit-o un lanț ce se ușura jos
Și-a crezut că e un os.
Dintr-o smucitură 136 de pureci cu al lor
Sunt! păunul cu cea mai frumoasă coadă
Sunt! cerbul cu cele mai mândre coarne
Sunt! șarpele cu cei mai lucioși solzi
Sunt... omul cu cea mai inteligentă minte.
Dar sunt! păunul care-și smulge
Gâlceava fantomelor. Ca nație slabă avem frustrarea trecutului. Și parte pentru a ne justifica prezentul avem tendința de a ne modifica percepția istoriei, fie blamând-o, fie glorificând-o. Iar prea
Cad pereți de peșteri prin noi
Și se ridică nouri de lilieci ,
Cu inimi de granit în gheare-le
Pustiuri de-ntuneric apăsate
Prin valuri groase de ceață
Sori de iubire încălzesc
_ Domnule Crăciun… Domnule Crăciun…
Moșul deschide somnoros ochii săi de-un albastru hipnotic, scoate un mormăit supărat și se întoarce pe partea cealaltă, cu spatele.
_
Lasă-mă să plec în vis,
C-un albastru sânge și-un purpuriu dor.
Mă dor gândurile străvechiului abis
Și-apoi c-o moarte tot sunt dator.
Mă strecoară prin lut să-mi crească aripă
Mă dau