Runceanu Adrian

Tatuaj de sânge de șarpe Pe inimă de prunc din fecioare sterpe Tara-ta-ta cântă trompete de carnaval Suntem struți iluminați de-un iluminism trivial.

Dezgrop un un os. E-al unui ofticos. Mucigai de fir de mătase Putrezit de domnești carcase. Cap diform deocheat de-un satâr Atârnând de-un

Transmitem în direct un reportaj înregistrat. _ Sunt Smaranda Reportericescu și mă aflu într-un supermarket. Sărbătorile sunt aproape, oamenii își fac cumpărăturile. În jur, peste

Templul căderii în haos va triumfa. Amin vouă vă zic. Nimic nu-i mai etern ca moartea!... Sau poate… Sau poate doar viața. Prin moarte, din moarte, noi și noi vieți nasc. Cadavricul trup e hrană

Am văzur ieri două filme documentare românești: “Rudăreni” și-un fragment din “Caloian”. Primul are ca subiect niște mori orizontale de apă din zona Clisurii Dunării, iar cel de-al doilea un obicei

De se va stinge Soarele Îmi voi decoperta Craniul Și voi lumina Pământul Cu conexiunile-mi neuronale Care ard și strălucesc Cu puterea unui

Am ambalat amiba pe-o carne de făt Carne de cadavru și-o floare de lotus Frământânde de-o mână de înger Născu-se-va o stea de lut și-un inorog de abur. Am cântat câinele pe-o inimă de

“Cu o floare nu se face primăvară.” “Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.” “Capul plecat sabia nu-l taie.” “Mielul blând suge de la două oi.” “Vorba dulce mult aduce.” Din

V om merge la balamuc V iolatorii naivi cu trabuc V ânează iesme de ciubuc V indem personalități de muc. V raci cu carieră de vidanjor V ăruiesc identități pe covor V asal închinător la

Mi-am zidit o măsea într-o turlă de catedrală Să scap de soarta-mi banală. A simțit-o un lanț ce se ușura jos Și-a crezut că e un os. Dintr-o smucitură 136 de pureci cu al lor

Sunt! păunul cu cea mai frumoasă coadă Sunt! cerbul cu cele mai mândre coarne Sunt! șarpele cu cei mai lucioși solzi Sunt... omul cu cea mai inteligentă minte. Dar sunt! păunul care-și smulge

Văzând o vrabie Înecată într-o praștie Coșmar al paradisului Conștiință a haosului. Degustând un creier Scuipat de un fraier

Miei-n abatoare Ghete-n porțelanuri Buldozere-n Madone Vaci-n balet Baroase-n Venuse Kamikazi-n Paradise Batoze-n mimoze

Cad pereți de peșteri prin noi Și se ridică nouri de lilieci , Cu inimi de granit în gheare-le Pustiuri de-ntuneric apăsate Prin valuri groase de ceață Sori de iubire încălzesc

_ Domnule Crăciun… Domnule Crăciun… Moșul deschide somnoros ochii săi de-un albastru hipnotic, scoate un mormăit supărat și se întoarce pe partea cealaltă, cu spatele. _

Lasă-mă să plec în vis, C-un albastru sânge și-un purpuriu dor. Mă dor gândurile străvechiului abis Și-apoi c-o moarte tot sunt dator. Mă strecoară prin lut să-mi crească aripă Mă dau