bat la porțile tale și înjur

\"...te împiedici de mine când atentez la clișee
și zbor orbește pe sus, pe jos si-n spatele ușilor închise oftez
când bat la porțile tale și înjur... \"
O metoda neorthodoxa de a forta deschiderea usilor sufletesti, in spatele careia se afla o tristete inca nesublimata si -ca atare-autodevoranta.
\"cateodată te privesc și găsesc găuri în nimic\" -sentimentul pe care l-am incerca aici a fost unul amestecat, e vorba de caderea unei lumi sau e vorba de o realitate care se da de-o parte sa faca loc alteia, increata, dar mantuitoare?
\"câteodată sunt doar înfiorător de banală dar tu nu știi\" -e limpede, o coarda sufleteasca nu e inca rupta, dar e avariata si nu mai suna bine.E un vers al revoltei, un fel de implorare a permisiunii de a fi tu insuti, asa l-am perceput eu, cel putin.

Asa e, era o tristete autodevoranta. De fapt textul vorbeste de lipsa comunicarii, de lipsa acelei legaturi sacre ce creaza intre doi oameni care iubesc, acea legatura care are ca si conditie fundamentala deschiderea sufletesca.

\"cateodata gasesc gauri in nimic\" da, e vorba de prabusirea unei lumi, o lume de fapt necunoscuta si camuflata in acel \"nimic\" tocmai din lipsa podurilor care sa faca legatura.

\"câteodată sunt doar înfiorător de banală dar tu nu știi\", aceeasi trimitere la necunoastere si chiar la singuratate. Dar s-ar putea ca tu sa fi vazut lucruri de care eu nu mi-am dat inca seama : \"E un vers al revoltei, un fel de implorare a permisiunii de a fi tu insuti, asa l-am perceput eu, cel putin.\" Voi reflecta la asta...:)

Ma bucur sa te vad prin zona. :)

O frumoasă și captivantă descriere a unei relații aflate într-o limita ce te poate duce cu gândul că se mai poate continua dar cu avertizări malițioase la adresa unei încercări zadarnice de-a salva o amintire înabușită de cotidianul secerător.Mi-a plăcut cum ai abordat acestă temă.

bine ai venit :) citeam mirata si eu acest poem, de mine.. s-au schimbat multe de atunci, caut poezia, revine in cicluri. Ce criminal e cotidianul.