Poezii

Noaptea se prelingea singură Pe sticla ferestrei. Dimineața era murdară și grea ca șorțul bucătăresei gătind pentru pușcăriași. O țigare ardea Deșănțat de cuminte Peste liniștea

Mi-am aruncat sufletul În poala unei țigănci ghicitoare. Destinul șerpuia în cuvintele ei. Din ghiocul murdar Ziua mea de mîine Nu vroia să iasă. Mi-a azvîrlit banii în focul Cu care-și

În grădina blîndeții S-a făcut seară. Geana amurgului A roșit de dorul după răsărit. Un grăunte de tăcere Se zbate să-nfloreasca. La porțile grădinii Un cal alb Paște mut si supus Din mîna

Cai albi cu tropote surde Aleargă prin noi. Nechezatul lor sună a chemare Sîntem prea tîrzii să-i mai dăm crezare. Undeva în larg valuri se întrec Să ne iasă-n cale. Și apoi se pierd. Pe

Mă ridic și cad. Mă strig și tac. Mă mint și trăiesc din ce-am inventat. Mă ascund, mă găsesc. Mă uit, mă reintregesc. Fug, mă ajung. Mă privesc și plîng.

Du-mă vîntule-n pustiu, Și împrăștie-mi cenușa Să nu pot să vreau s-o știu Să cred c-am murit tîrziu. Aprinde vîntule o lumînare Și du-mi-o pînă la hotare, Sau dă-o nopții să o pască Să mi-o

Ai ochii triști. Privești, nevăzînd marea. Pescăruși răniți îți urlă in suflet. Te simt cum incerci să îngropi în alge O chemare mută spre alte catarge. Scoicile ochioase ți-au ghicit

Se căscau între tine și mine Hăuri de vise. Veneam mereu să te ating, Te depărtai cu fiecare pas Tras înapoi, ca un arc de ceas. Te simțeam singur si liber. Nechemat de vreun glas. Mi se

Se ridicau cruci de rugăciuni Între mine, păcătosul... Te purtam în destinul meu Nescris, ca pe o piatră funerară, Pe care o comandasem din copilărie. Mi-era tăcere și-ți auzeam

Ultimul ceas dinaintea plecării. Ultimul glas. Apoi șoapta depărtării. Mi-au rămas agățate cuvintele-n gînd, Mi-am pierdut lacrimile uitînd să plîng. Ochii s-au scurs, s-au ascuns după