Îți amintești ora când mi-am desprins părul
În fața ta, a focului și-a nopții.
Stelele clipeau nedumerite
prin ceață distanței cosmice,
te invidiau.
Noaptea îmi îmbrățișa mut spatele
fumul îi învăluia mintea
//o aromă jamaicană.
tatuajele-i mișunau pe spate
ca niște tarantule.
tot ca tarantule-i era părul
dreadlocks de Medusa.
trăgea cu sete, apoi sufla
Ar trebui să fiu creator adevărat, să fiu
dragonul roșu care scuipă poezie la orice oră,
da, dar nu fac decât să înghit tot mai multă.
Tot ce făuresc cu mâinile, mestec și înghit.
Sunt
Stau în pat, holbez tavanul și-mi imaginez viața perfectă.
Am trei euri.
Primul sunt chiar eu, rădăcina și trunchiul copacului cu două crengi,
unindu-se într-o coroană în formă de cercel,
Găinile cântau liniștite în adâncul șoselei.
De fapt, erau doar fantomele lor,
păsări călcate de trăsuri în vremurile pictorilor
cu miros de ulei de in și
tabureți purpurii și ceșcuțe pictate cu
Foșnesc frunze șubrede,
șoptesc șiroind de lumină-
acesta e, oare, Codrul?
A, nu, e doar pădurea
prin care alerg în fiecare dimineață
până ajung la birou.
Mi-a trebuit casă lângă vale,
am
O cană a amorului plină
Cu veninul unui șarpe roz.
Venus se spovedește senină
De tot ce este și ce-a fost.
Trandafirul de dantelă solară
Luminează neon drumul iubirii,
Pe un pergament se
Îl simt.
Se mișcă încet, unduitor, pe marginea fină a feței mele, apăsându-și micuțele tentacule ca pe un pian.
Îmi simte ochii închiși, visând departe, urmărindu-l orbi; știe că n-am să-i fac
de mic i s-a băgat în cap că e sclepț, că e schelet,
dar s-a uitat în oglindă și a văzut că e balen;
atunci s-a pus la birou să scrie acest catren,
care, deși începe promițător, se termină sec.
mă așezasem confortabil în veioză,
iar tu ai insistat că trebuie să fiu bolnavă.
ai dreptate, se învârtea camera cu mine,
dar ai mințit că mă învârt fără cameră.
RD