Poezie
Conexiune
1 min lectură·
Mediu
Îți amintești ora când mi-am desprins părul
În fața ta, a focului și-a nopții.
Stelele clipeau nedumerite
prin ceață distanței cosmice,
te invidiau.
Noaptea îmi îmbrățișa mut spatele încovoiat,
Flăcările înnebuneau dansând demonic,
luminându-mi ochii de grafit și concurând cu pletele-mi sălbatice,
vâlvătăi oranj-stacojiu-castanii la rândul lor.
Râul sorbea pietrele înghețate-n miez de ceas,
Susurau și greierii într-un ritual luxurios.
Tu speriat, emoționat, pătruns de vrajă,
aruncai lemne și fum cu încăpățânare
neștiind de fapt
că tot ce-ți doreai era să prelungești tabloul
a cărui frumusețe himerică îți inunda totul.
001192
0