Poezie
Urmă
1 min lectură·
Mediu
Cuvintele se-aștern între noi.
Enigmatice dorințe rămân suspendate.
Nepăsarea este sentimentul
ce-apasă pe umerii goi,
cândva vegheați de tine.
...
te vad plecând in ritmul acela.
te recunoșteam dintr.o mie de umbre
și mirosul tău...
acela ajungea fir cu fir inaintea ta
ca un preambul la ce urma să se intâmple
...
s-au risipit și particulele acelea din parfumul tău,
parcă nici pașii nu mai sunt aceiași.
te văd, dar nu te recunosc
și visele cu tine- mistere nedeslușite.
...
amintirile au ruginit, au gust mai amar decât fierea pe care o mai simt din când in când.
au trecut anii.
te vad trecând uneori prin aceleași locuri,
ridici aceeași sprânceană ca și mine
cu eterna întrebare:
ce-ar fi fost?
012696
0
Și totuși, parcă e prea puțin pentru un poem.
Cu stimă și prietenie,
Eugen Bot