Povață.

Nu vreau să trec granița dincolo de tine, eu rămân aici, în colțișorul meu și nu voi cere nimic. Am aici jucăriile mele, pe care tu nu le accepți pentru că sunt vechi, dar eu le iubesc. Pentru fiecare gest eu am vărsat o lacrimă, pentru fiecare cuvânt eu mi-am făcut o speranță. Tu sigur ai zâmbit, credea-i că e o joacă de copii. Ai lăsat în urma ta gustul amar al tristeții. Iubește tu în acest stil, eu nu știu și nici nu am timp să învăț. Am învățat să las loc de bună ziua pe unde am trecut. Am învățat să te iert și să îți zâmbesc cu lacrimi în ochi ca să imi poți citi nedumerirea ce a apărut pe fața mea. Am promis gândului meu că mă descătușez de duere, că voi continua lupta pentru a câștiga ceea ce am pierdut. Mă voi elibera, am să-mi impun. Vreau să trăiesc, vreau să iubesc. Lăsați-mă să plâng în liniște, apoi voi zâmbi.