Poezie

Dorule, dor de limbă vorbită

1 min lectură·1 septembrie 2023

Mediu

De dorul ei pe limbă-mi piere vara

ca să renască în glas universal

culori pastel și lună albastră seara

tăcerea ei și dorul.

în ea, eu pot vorbi orice, ce dacă n-am cravată

galben estivală,

mi-e bine atunci când cresc ca ea.

și dacă la întâlnirea dintre lumi,

orchestre-i vor cânta

pastel și note muzicale înalte, într-o sală

e limbă noastră, ce comoară!...

o simfonie-i oda bucuriei,

de ce n-ar fi și ea universală.

dacă vreodată în bucăți te-or rupe

datori cu toți suntem a te croi la loc

cu fir de busuioc în ii țesute te-om purta

în foaier ,și loji mărețe cu virtute.

când mulți din casă afară o vor da

mânați de ură și trăiri,

clădi-voi o grădină cu pereți semeți

pe mozaic s-o scriu, cu albastrul ei

de Voroneț,

că e născută-n nemurire,

aproape de Luceafărul măreț.

ea seamănă cu tine și cu mine

în suflet are leagăn, poate zborul,

când se revarsă-n trup e limbă

și atinge cu rostirea-i dorul,

din infinitul ei, făcutu-au coloană,

poarta sărutului, masa tăcerii,

pe o limbă de pământ ca zburătorul

ea s-a născut odată cu poporul.

00670

Roman Liviu. “Dorule, dor de limbă vorbită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/roman-liviu/poezie/14173366/dorule-dor-de-limba-vorbita

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.