Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Printre prieteni

1 min lectură·
Mediu
Nu mai știu nimic despre mine
gândurile îmi par așternute în pumni
până și trupul își merită a sa încordare
când sunt incomplet nu mai sunt prieten nici cu mine,
la atingere mă aud în boxa acuzaților
cerșind clemență
e ca și cum aș fi trădat de sistemul în care am fost incorporat încă din fabrică
dar nefuncțional,
din lipsa ligamentelor la genunchi
nu-mi permit să îngenunchez, deși
sunt un prieten bun cu toți cei care
își vindecă durerea în ligheanul cu apa
sărată de la Monteoru,
acolo mi-am făcut prieteni buni,
alături de mine vecinul meu bun
își ispășește pedeapsa alegând prieten de
pahar, uitarea
La numărarea paharelor goale m-a declarat prieten la cataramă
până când a descoperit un haiduc
ce făcea gargară cu apă și sare
uitând că berea nu se îndoaie niciodată
de prietenii care țin la tine-
astfel mă afund în saramura locului, "prietenii știu de ce", apoi,
ca un haiduc îmi voi arăta pieptul,dar,
înconjurat de munții prieteniilor sărate
îi declar pe toți prieteni buni,
și nu e glumă.
00724
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Roman Liviu. “Printre prieteni.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/roman-liviu/poezie/14171163/printre-prieteni

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.