camera cu îngeri. despre dragoste

apăsam clanța grea, din fier rotunjit, bine cizelat și pășeam atentă peste pragul mare, de lemn așa începeau, pe atunci, serile vacanțelor de vară mă întâmpinau icoanele de pe pereții albi și zâmbetul bunicii care, așezată la masa mică din dreapta intrării, își ridica privirea, fericită că mă vede totul era alb, aici și cămașa bunicii, și varul pereților, și fața de masă dantelată, cusută în zilele reci, din iernile la fel de albe, și pernele înșiruite pe pat, de-a lungul peretelui cu icoane doar cuvertura patului purta râuri de culori, asemeni zilei ce tocmai se terminase: și câmp și apă și păduri și lanuri de porumb și flori sălbatice și floarea soarelui și zâmbete, șotii, gropițe în obrajii îmbujorați, jocuri, râsete, copilării mă așezam pe patul care păstra culorile zilei "…și de aș avea atâta credință încât să mut munții, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt" citea bunica iar eu zâmbeam îngerilor care ieșeau de după soba proaspăt văruită, îi priveam încolonându-se spre icoanele de pe pereți și mă întrebam câtă dragoste am eu, numărând în gând și oameni, și vise, și cântece, și cerul albastru, și munții lângă care m-am născut, și puiul de mierlă, și "și de aș împărți toată avuția mea și aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește" continua bunica și îngerii așezau cununi pe capul sfinților din icoane, făcându-și treaba lor de îngeri, acolo sus iar eu zâmbeam gândindu-mă la dragostea ce o revărsam zilnic spre mesteacănul plantat de mine, ajutându-l să crească "dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă" citea bunica și mă încruntam, recunoscând că n-am fost prea răbdătoare cu cei care au aruncat cu pietre în cățelul găsit între sălcii, la râu în timp ce doi îngeri mă priveau întrebători și neliniștiți, parcă "dar când va veni ceea ce este desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa" mă asigura bunica și adormeam în sfințenia albelor fâlfâiri de pe tavanul camerei cu îngeri din vacanțele de vară * ușa aceea e, acum, mică pragul îl trec ușor, nici îngerii nu mai împletesc cununi pentru capetele sfinților înecați în albul de var al pereților "și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. iar mai mare dintre acestea este Dragostea” " doar ochelarii bunicii, legați cu sârmă și așezați peste litere, măresc - prin lupa lor - Cuvântul (toate citatele sunt preluate din Prima epistolă către corinteni a Sfântului Apostol Pavel)