Roman Alexandru

Un vânt lunatic aleargă pe lângă urechile mele, lăsând în urmă o șoaptă ce mă-nfioară. Parcă un urlet flămând care-și cere prada imposibilă. Și totuși ea începe a lăcrima, a sângera și încet

Sunt umbră de suflet, Apă de pământ. Sunt liniștea din urlet, Cenușa din vânt. Sunt durerea surdă, Þipătul mut, Sunt ființa absurdă, Omul de lut.