Rogoz

Mă regăsesc, chiar dacă doresc aici doar adnotarea unor efecte tipografice: palimpsestul din versuri este de urmărit pentru o lecturare cât mai blândă, dar lasă loc pentru o intercalare a unor versuri, poate moderne (rebele, post-decembriste de ce nu?); aici pare să apară doar cu structură ritmtică. Vă rog, dragi colegi, a mă corecta, dacă greșesc.
Frumoasă antiteză incipientă ”nimic... totul”, urmate doar de dinamism la perfect compus. În rest, adieri frânte de substantive, care printr-un lirism de neîntrecut, deși eu-l se vede în ușoară identificare cu multe obiecte din jur, prin nuanțele, mișcările sale arată că nu deține doar ”un corp casant”, un ”corp, care se poate sparge oricând”, ci și un glas ”vivace”, precum în muzică, ce se răsfrânge într-o efiziune de imagini uneori contrastante, dar mai prin tot locul, ”de moment”, deci - impresionante, personale, într-o structură mai degrabă fragilă (iată, aici, inversiuni, metaforă tehnică, epitete făurite cu ușurință). Ca ultimă notă, aș interveni puțin în punctuație, care mi se pare aleatorie așezată pentru un vers alb, fidel urmată doar spre sfârșitul frazelor.

Mulțumesc, dle Petrea! Steluța s-ar fi bucurat de încă o aliniere semantică. Deși subtitlul nu este ceea ce pare, sonetul este grandios. Nu este naivitate în atmosfera lirică, din care s-a încărcat acest sonet, nici imaginile scripturistice nu pot avea nimic cu încadrarea textului în rubrica ”naiv”, după umila-mi părere. Este aici o sfiinciune în alegerea cuvintelor, care aș încadra-o în regn muzical, dacă nu magic. Există undeva printre rânduri un nespus ”de dulce” eminescian. Uluită descopăr ceva ce credeam demult apus în literatură - sonetul, dar dacă mi s-ar cere părerea, unul parnasian, ar putea fi.

Domnilor, doamnelor, stimate Emilian, citii cu stupoare. Leonard este sever, nu se mentioneaza scrupule in limbajul poetului, deci are găselniță. Dar nici motivele nu lipsesc: singurătatea, un suflet adolescentin, furia - poate nu fără cauză. Găsesc totuși în conținut acel ”vibe” (pentru a fi la modă) de agonie. Deci comentul Ancuței este motivat, dar fără echivoc profilactic, blazat la întâlnirea unui alt curajos. Poetica semnată Emilian Pal este un moment atipic. Sunt pauze de reflectie între versurile înghesuite, detectăm comparații elegante și fasciculii unei intenții frumoase. Domnule, ai bravat, ai grăit-o. Franchețea poate fi nobilă, gândul cu siguranță este. Dacă Leonard dorea să adaoge un sonor puternic din inimă, poate lăsă mesajul dânsei cu doză de mare ezitare. Hai la mai greu