Rodean Stefan-Cornel

Doamnă (domnișoară)Rascu,vă mulțumesc pentru lectură și comentariu, sunt încântat de cunoștință!
Domnule Tomescu,
Sunt adevărate și frumoase cuvintele citate din Amza Pelea. Într-adevăr, dacă ai spirit de observație și umor și privești întâmplările "dintr-un anumit unghi" poți scrie proză umoristică. Dar, eu nu mi-am propus ca în proza mea să relatez exact ce mi s-a întâmplat sau ce am văzut. În opinia mea, prozatorul trebuie să-și folosească și imaginația. Cât va fi realitate și cât ficțiune din povestire, asta nici nu contează prea mult, atâta vreme cât ceea ce scrie este publicat ca literatură în proză și nu ca jurnal, reportaj, cronică ș.a.m.d. și... nici nu este o declarație la poliție sau procuratură.
Domnule Darie,
Doamna Rascu văd că a avut dreptate: povestirea are un parfum de nostalgie, dacă vă amintiți de copilărie...
Nelu Gârda,
După cum spuneam mai sus, nu trebuie să tragi concluzia că mi s-a întâmplat mie așa ceva. Ei, ceva-ceva s-a întâmplat, dar nu chiar așa. Bine însă că par amuzante.
O să mai postez, le am pregătite!
Mulțumesc tuturor!
Cornel

Domnule Darie,
Aveți dreptate!
Mulțumesc pentru lectură și aprecieri.
Cornel Rodean

Domnule Darie,
1. Mă felicit pentru faptul că am hotărât să postez "prostioarele" (sau povestioarele) pe care le-am încadrat la "proză umoristică", deoarece astfel am reușit să vă cunosc pe dumneavoastră, având plăcuta surpriză să descopăr un prozator extraordinar de sensibil, dedicat cu toată ființa cinstirii mirificelor locuri natale. Am citit ceva (cât am avut timp până acum, de pe site-ul dumneavoastră) din volumul "Alte povestiri de la Moldovița" și am rămas profund impresionat. Iar textul de început al acestei cărți, intitulat simplu "Cuvânt înainte" mi s-a părut de-a dreptul magistral, m-a răvășit, pur și simplu!
2. Referitor la textul de pe această pagină, aș face o completare:
Dacă evenimentul respectiv s-a desfășurat cumva în anul 1968, atunci, pe lângă demonstrații "militaro-sportivo-coregrafice" și meci de fotbal, programul a mai inclus și un spectacol susținut de formația de muzică ușoară a liceului militar. Știu sigur, deoarece... eram și eu pe acolo, iar de petrecerea dansantă de la final îmi amintesc cu foarte multe amănunte (inclusiv... cum era îmbrăcată fata pe care am invitat-o de cele mai multe ori la dans).
Numai bine!
Cornel Rodean

Bucuros de cunoștință, domnule Darie!
Referitor la sfatul dumneavoastră, de a mai încerca la pescuit, sunt consecvent, i-am spus și domnului Badea că eu, cel puțin, am abandonat asemenea poreocupare. Dar, peste câteva minute voi posta câteva pățanii, ale unui personaj, la vânătoare.
Numai bine!
Cornel Rodean

Aveți dreptate, domnule Badea, atunci când spuneți că erau niște amatori. Dar tocmai faptul că au trecut de la un sistem de pescuit la altele fără să manifeste răbdare și perseverență demonstrează că nu se pricepeau cei doi eroi ai noștri; susțin, deci, că timp fizic ar fi fost suficient pentru toate astea.
În schimb greșiți când spuneți că eu aș fi pescar. Am fost, dar am abandonat această preocupare în momentul în care mi-am dat seama că peștii sunt mai descurcăreți (ca să nu spun "mai deștepți") decât mine:)
Mulțumesc pentru lectură,
Cornel Rodean

Domnule Tomescu,
Se vede că ați lecturat atent, mulțumesc!
Laure,
Titlul comentariului tău este foarte sugestiv. Ai dreptate. Referitor la personaje, ele se puteau numi și altfel, important mi s-a părut ca o experiență de viață (nu are importanță a cui este) să fie relatată astfel încât să placă și să aibă și ceva învățăminte. Nu are importanță, în opinia mea, nici cât este realitate și cât ficțiune în proza respectivă. Sunt unii care spun că viața lor este un adevărat roman, dar dacă este prost povestită și nu se adaugă nimic nici din fantezia povestitorului, romanul nu are niciun farmec...
Nelu Gârda,
Și tu ai citit atent totul, mulțumesc, te-ai pus în pielea personajelor și tocmai ăsta este umorul, că-ți venea să arunci calculatorul pe geam, deși este vorba doar de o biată proză umoristică...
Dane,
Să știi că foarte multe "paranteze", în sensul celor exemplificate de tine le-am pus în procesul de stilizare a textelor, ceea ce arată încă o dată că "m-ai citit" (la propriu și la figurat) foarte bine. O să mă mai gândesc!
Mulțumesc tuturor!
Numai bine!
Cornel

Felicitări și mulțumiri, Laure!
În opinia mea (și, sunt convins că și alții gândesc la fel) ai făcut un mare serviciu epigramei!
Articolul are toate atributele pentru a fi remarcat ca fiind de înaltă calitate: are informații importante, este scurt, clar și concis și, în același timp, mustește de umor.
Numai bine!
Cornel

Se spune că un scriitor mare este acela pe care-l recunoști fără să te uiți la semnătură. Iar stilul lui Noni Gagniuc este ușor recognoscibil în proza scurtă: poante (rezultate din umorul de situație) presărate pe tot parcursul povestirii (schiței); calambururi în cavalcadă, prezente în fiecare frază; acele rime (și aliterații), aparent neintenționate cu care își "condimentează" scrierea; și, toate cele de mai sus, relatate la persoana întâi, cu haz de necaz, pe o temă în care ne putem regăsi majoritatea dintre noi.
Adică ești mare, Ananie Gagniuc!
P.S. Este, totuși, ceva atipic în proza de mai sus, în sensul că ea nu se încheie cu o poantă, ci cu două. De fapt, ultima, cea din P.S. s-ar fi vrut poantă, dar nu este. Păi, toată lumea știe cu cine va juca România în finală: cu Albania! Sunt pline emisiunile radio-tv și ziarele de știri care spun că meciul din această seară este o adevărată finală pentru România.
Numai bine!
Cornel

...domnule Tomescu, cum spuneți dumneavoastră.
Mulțumesc și numai bine!
Cornel Rodean

Mi-a plăcut jocul de cuvinte de la primul tristih, ca atare încerc două replici în același stil:

prins c-o bombă sexi -
soția-i liniștită,
fitilu-i vechi

prins c-o bombă sexi -
din nou mă va fitili
nevastă-mea

Numai bine!
Cornel

Deși nu scriu haiku (m-am amuzat, doar, cu replici umoristice la unele kaikuuri sau senryuuri) citesc cu plăcere din acest domeniu, cam tot ce îmi cade în mână, sau mi se afișează pe ecranul monitorului.
Câteva opinii referitoare la cele 4 tristihuri:
- mi-a plăcut cu deosebire simplitatea lor, fără filozofări, fără metafore, fără cine știe ce cuvinte prețioase; în același timp, imaginile și tâlcurile sugerate sunt remarcabile;
- apreciez mai ales modul în care s-a realizat contrastul între cele două planuri ale tristihurilor: la primul între moarte și înflorirea teilor, între basmaua veche, "prăfuită" a bunicii și prospețimea florilor de tei; la al doilea, invers, între prospețimea dată de lucirea coasei și de trifoiul înflorit, pe de o parte și bătrânețea bunicului care icnește, pe de altă parte; la al treilea mi se pare că sunt trei planuri contrastante, nu le mai comentez, că sunt prea evidente; al patrulea aduce mai mult a senryu, uzitând de hazul de necaz.
Plăcută lectură, mulțumesc!
Cornel

Mulțumesc pentru lectură și comentariu, domnul profesor.
Și apropo de rest și de comparația cu cei "de pe alte meleaguri": dacă era vorba de mărunțiș, sau chiar de 10-20 de lei rest, poate ar fi renunțat domnul Crețu, numai să scape de calvarul la care a fost supus, dar era vorba, totuși, de 90 de lei...
Și apoi, tocmai asta a fost poanta, că până la urmă a alergat degeaba să schimbe suta.
Numai bine!
Cornel

Salutare, camarade!
Mi s-a mai întâmplat ca, după scurte pauze, la revenirea pe "Agonia", primul prieten întâlnit să fii tu așa că bine te-am regăsit!
În ceea ce privește catrenul de mai sus, el are o găselniță în jocul de cuvinte "cu ce" - "ce", nu grozavă în opinia mea, dar e totuși ceva. În fine, e discutabil...
Discutabilă este și construcția catrenului, nu comentez nici de bine, nici de rău...
Dar indiscutabil, catrenul mie nu-mi sună bine și mi se pare foarte surprinzător, deoarece eu nu știu să mai ai probleme cu prozodia. Nu analizez în amănunt (deși eu am găsit imediat cauzele), sunt sigur că îți vei da și tu seama despre ce este vorba.
Numai bine!
Cornel

Am deja o experiență, relativ mare, privind lansările de carte, festivalurile de umor și diverse alte activități la care se citesc epigrame, dar spun, cu toată răspunderea, că rar mi-a fost dat să întâlnesc un public atât de interesat de această bijuterie literară, ca la această lansare de carte de la Orăștie. Bineînțeles, este meritul confratelui Valentin David, care, pe de o parte, s-a înconjurat de prieteni de calitate, iar pe de altă parte i-a obișnuit cu epigrame de calitate.
Referitor la Rocinante, eu nu am spus că ar fi fost armăsar, nici vorbă!

Un capitol al cărții se numește "Bârfele iepei Rocinante" (deși nicăieri în romanul lui Cervantes nu se precizează că ar fi vorba de o iapă).

Că Rocinante este simplu, cal,
E amănuntul care-i scapă
Lui David, dar de-i pus doar pe scandal
Și bârfe, sigur e o iapă.

Felicitări, încă o dată, Valentin David!
Cornel Rodean

...primesc și eu vestea lansării unui volum semnat Valentin David, pe care l-am apreciat ca talentat în epigramă de când l-am cunocut. Am citit atent prezentarea făcută de Nae Bunduri care mi-a plăcut mult, pentru că este foarte la obiect, dovedește multă competență în domeniu și surprinde esențialul din carte și din calitatea de epigramist a autorului. Cartea o voi citi atent când voi intra în posesia ei. Deocamdată, doar am "răsfoit" documentul postat aici (probabil este vorba de copierea fișierului word cu epigramele care au stat la baza alcătuirii volumului) și remarc faptul că ideea centrală a cărții reflectată în titlu se regăsește și în denumirile capitolelor, ceea ce este un lucru interesant (deși am unele mici nelămuriri, pe care le voi clarifica, desigur, pe parcurs).
Mulțumesc pentru invitație! Dacă nu va interveni ceva foarte grav în sănătatea mea, sau altă problemă foarte, foarte importantă în familie, voi face un drum până la Orăștie, pentru a participa la eveniment.
Nae, poate nu aș fi spus acum, dar dacă tot intri să corectezi "repercursiuni", potrivit observației lui Nelu Gârda, te rog corectează și "membrii ai UER" (corect este "membri ai UER").
Felicitări pentru cronica de mai sus, succes autorului cărții!
Cornel

Domnule Dușa,
Elementul principal al unei epigrame este poanta. Nu este suficient să se înșire patru versuri care "sună din coadă" pentru a spune că ele reprezintă o epigramă. Mecanismele de realizare a poantei nu sunt simple deloc, ele necesită, pe lângă calități intelectuale (inteligență, spirit de observație, capacitate de analiză și sinteză, abilități de trecere cu ușurință de la general la particular și invers ș.a) multă lectură, eventual îndrumare din partea unor avizați și - de ce nu?! - chiar studiu. Adică, în catrenele de mai sus, dumneavoastră aveți dreptate, unele concluzii pe care le trageți sunt logice, firești, faceți niște constatări juste, dar epigrama este altceva. O poantă epigramatică este ori o întorsătură bruscă de idei (în primele trei versuri îl faceți pe cititor că creadă ceva, apoi în ultimul vers, sau chiar în ultimul cuvânt, schimbați, brusc, totul), ori un joc de cuvinte bazat pe dublu înțeles, ori un alt tip de calambur, ori o situație paradoxală, ori niște sinonime sau antonime puse cu tâlc în versuri ș.a.m.d. Și acestea, bineînțeles, originale, nu luate din bancuri cunoscute, din glume care circulă prin mass-media, din alte scrieri umoristice, din alte epigrame etc.
Vă doresc spor la treabă și succes!
Cornel Rodean

Interesant mod de a respecta temele de concurs, prin cuprinderea, în toate catrenele, a tuturor cuvintelor care definesc tema respectivă (interes, fes, cer, pământ), deși nu cred că era neapărată nevoie.
Interesante și poantele, dintre care cel mai mult mi-au plăcut cele de la epigrama a patra și de la a doua.
Construcții corecte, prozodie bună, limbaj adecvat. La prima epigramă, la versul al doilea aș fi folosit "Care-i", în loc de "Ce e" (se spune că pentru ființe este preferabil "care", iar pentru lucruri "ce", deși personajul respectiv are, de multe ori, gestică și limbaj de robot...).
Felicitări pentru premiu!
Cornel

Domnule profesor,
Chiar dacă nu prea am comentat, să știți că am citit, nu de puține ori episoadele postate de dumneavoastră și din "Spre necunoscut" și din "Străbătând ceața". Le-am citit cu plăcere și cu admirație, iar ceea ce îmi voi permite să scriu acum consider că este valabil și pentru textele anterior citite.
Voi evidenția foarte pe scurt, doar câteva aspecte:
- perseverența cu care insistați să prezentați, pentru generațiile tinere, mai ales, o perioadă foarte discutată din istoria țării noastre și - culmea- puțin cunocută, sau deformat tratată de politicieni și chiar de unii istorici ;
- acuratețea decrierilor;
- măiestria cu care creionați diferite personaje;
- o dialectică interesantă: detașarea obiectivă în prezentarea faptelor majore, de importanță capitală, dar și implicarea emoțională în conturarea unor personaje;
- reliefarea fără încrâncenare a tarelor orânduirii respective;
- în fine, un umor de bun simț, sănătos.
Felicitări!
Cornel Rodean

Și eu sunt plăcut surprins.
Încerc să-l completez pe Nelu Gârda și să subliniez că, în plus față de dublul sens al "soluțiilor diluate", este de remarcat și jocul de cuvinte "concentrat-diluate".
Singura problemă ar fi că peste câteva luni nu va mai înțelege aproape nimeni despre ce este vorba. Vor apărea în țară alte și alte probleme de aemenea natură, mai mult au mai puțin importante, dar oricum, trecătoare. Așa că, în opinia mea, mult mai important pentru un epigramist este să surprindă apecte perene ale condiției umane, sau probleme naționale și globale relevante pentru perioada actuală.
Oricum, felicitări și succes în continuare!
Cornel Rodean

Ceea ce mi se pare foarte interesant este că, pe de o parte, grupajul este unitar, toate tristihurile surprinzând aspecte ale naturii (și realității) de dincolo și de dincoace de geam, iar pe de altă parte ele mie îmi par diferite prin mecanismul de construcție și prin impresiile (sentimentele) declanșate la lectură; la primul, florile de gheață care fac geamul opac sugerează, pe un ton grav, că bunica, acceptă resemnată faptul că încet, încet este obligată să se închidă în lumea ei; la al doilea în mod evident este o notă de umor, bunica acceptând zâmbitoare că numai soarele mai are dinți; la al treilea, opoziția dintre singurătatea bunicii de la geam, care sugerează și o oarecare liniște și marea învolburată mi se pare cea mai reușită imagine.
Îmi permit și câte o replică, sub formă de senryu, la fiecare:

singură la geam -
între bunica și lume
flori de gheață
(Dan)
singură la geam -
poștașul nu mai vine
pensia-i pe card
(Cornel)

dincolo de geam
doar soarele are dinți -
buna zâmbindu-i
Dan)
dincolo de geam
nu doar soarele-i cu dinți -
afară-i junglă
(Cornel)

singură la geam -
marea învolburată
de două zile
(Dan)
singură la geam -
la marea-nvolburată
aștept peștele
(Cornel)