Rodean Stefan-Cornel

Răspund pe loc, deoarece am rămas la calculator, iar părerea mea este foarte fermă în chestiunea respectivă.
Din câte am înțeles eu, condiția minimă pentru ca două cuvinte să rimeze este ca terminațiile acestora, începând cu ultima vocală accentuată, să fie identice; dacă se îndeplinește doar această condiție (minimă) rima este suficientă (sau simplă, sau săracă). Dacă în terminațiile identice sunt prinse în plus și alte sunete, atunci rima este bogată. Dacă terminațiile respective sună \"aproximativ\" la fel, dar nu sunt identice, atunci nu avem de-a face cu o rimă ci cu o asonanță, iar asonanțele, potrivit uzanțelor, nu sunt admise în epigramă, rondel, sonet, triolet și în alte creații cu formă fixă (există o îngăduință, însă, față de asonanțe, în cazul creațiilor populare, dar la epigrame în niciun caz).
În cazul analizat este într-adevăr o asonanță, deoarece \"emuri\" nu este identic cu \"emnuri\", dar sună apropiat. Și nu am vrut să ucid catrenul, dimpotrivă, chiar remarcam că este interesant...
Cornel

Multe ar fi de spus, despre atât de multe catrene, dar două probleme o să abordez, cu speranța că voi fi bine înțeles:
1. În legătură cu definiția aviatorului (semnată de Viorel), mie mi-a sărit în ochi o mică problemă, care se poate corecta foarte ușor. Adică, nu mi se pare prea corect ca după \"toate\" să urmeze o negație. Mai concret, la catrenul discutat, firesc ar fi (fără versificație) \"niciodată nu pleacă fără o parașută\", sau \"întotdeauna, în drumurile sale, își ia o parașută\".
Cu versificație, o variantă pentru ultimele două versuri, găsită pe loc, ar fi \"Ce-n toate drumurile sale, Își ia cu el și-o parașută.\"
2. Și eu remarc definițiile foarte spirituale date de Ion Ruse și, tocmai de aceea semnalez că la \"Atamanul\" este o problemă cu rima \"vremuri - îndemnuri\" (de fapt, în opinia mea, nu prea este rimă între aceste cuvinte).
Toate cele bune, tuturor!
Cornel

Domnule Salvan,
Vă spun sincer, ca simplu cititor, ce mi-a plăcut lecturând textul de mai sus:
- în primul rând apreciez metrica poeziei, care, pe lângă faptul că este corectă din punct de vedere tehnic (ritm iambic, șase picioare și jumătate la fiecare vers, cu cezura plasată după trei picioare și jumătate) mi se pare foarte potrivită acestui tip de poem și mesajului transmis de autor;
- apreciez și faptul că rimele sunt corecte (tehnic vorbind), deși cam sărace;
- mi-au plăcut câteva versuri (mai ales al doilea și ultimul).
Îmi permit să evidențiez, însă, și ce nu mi-a plăcut:
- diferența prea mare dintre unele imagini artistice (cum ar fi cele din versurile exemplificate de mine) și altele, care mi se par ori șabloane (foc mistuitor, trecutei primăveri, rana ce încă mă mai doare), ori neinspirate (departe ca un vin).
Oricum, aveți sensibilitate, se vede la dumneavoastră o anumită profunzime a trăirilor și o rigoare în limbaj și în versificație, care cu siguranță vă pot aduce un succes mai mare.
Cornel Rodean

Emile dragă,
Găselnița pe care se bazează poanta acestei definiții epigramatice nu este lipsită de interes, trecerea de la sensul figurat al expresiei \"a ridica în slavă\", la sensul propriu generând o situație oarecum hazoasă. Din păcate, această situație nu este acoperită cât de cât de o realitate (chiar dacă am forța puțin această realitate), în sensul că astronautul nu este reprezentativ pentru cei care iau nevestele altora (oricum am interpreta verbul \"a lua\"). Apoi, primul vers este cu totul în plus, el neavând absolut niciun rol, iar versul al doilea de asemenea mi se pare parțial în plus (De ce \"de ispravă\"? Dacă încercăm să justificăm, ne complicăm foarte mult...).
Părerea mea este că poanta poate fi exploatată, cu un oarecare succes, într-o altă temă, nu legată neapărat de o definiție a astronautului.
Cu simpatie,
Cornel Rodean

O Lume dintr-un ou ieșit-a,
Dar observând ce e în țară,
Eu îi reneg acum ursita...
Mai bine îl făcea papară !
(Nae)

Ba, o papară a ieșit
Și - cum nu s-a gătit mai iute,
Iar oul a ajuns clocit -
Acuma totu-n lume... pute!

Cornel

Ioane,
Eși prea amabil cu mine și prea răutăcios cu propria-ți persoană. Tu ai dat deja pentru cei din Chișinău (dar și pentru toți românii) o operă. Eu, pentru colegii mei, dau tot ce pot deocamdată, conform unor principii foarte simple și clare, cunoscute de apropiații mei, la care țin foarte mult.
Cornel

Am să-mi cumpăr Duster, patru-ori patru,
Să-l conduc din patru-n patru ani,
Când mă duc la operă sau teatru
...Dacă-mi dă întâia doamnă bani.
(G.P.I.)

Ești foarte optimist, dar eu îți zic
Că mă frâmântă niște negre gânduri:
Tu vei avea, doar în chirie,-un dric,
Atunci când vei dormi-ntre patru scânduri...

Cornel

Poate nu aș mai fi intervenit în dezbatere deocamdată, dar, deoarece a fost deturnată spre mine propunerea făcută de Florin (și susținută de mine) cu privire la rolul de editor, mă simt obligat să răspund, în ceea ce mă privește:
Nu, mulțumesc!
Cornel

Mulțumesc pentru lectura. Și, apropo de aprecierea ta cu istoriile mari și mici, deși aparent este vorba doar de istoria unui cenaclu, o să vezi (mai ales citind cartea) și o importantă parte a istoriei UER, precum și a altor cenacluri.
Cornel

...zic și eu
De acord cu Florin (dacă nu le spunea el înainte le-aș fi spus eu oricum) în următoarele chestiuni:
- demersul de mai sus, deși făcut cu foarte bune intenții, s-ar putea să nu aibă efectul scontat;
- necesitatea unui editor pentru epigramă (propunerea cu Dan Norea este foarte bună);
- necesitatea folosirii cu mai mare eficiență a facilităților oferite de site (mai ales a atelierului);
- necesitatea unei atmosfere mai relaxate pe site, mai ales prin înfrânarea orgoliilor, prin tactul de a face comentarii negative fără să se descurajeze autorii și prin evitarea stărilor conflictuale generate de discuții care n-au legătură cu epigrama.
În legătură cu propunerile pentru respectiva \"listă a rușinii\", problema gravă nu este aceea că domnul Sibiceanu (un scriitor mai mult decât onorabil) sau alții (care nu-și spun epigramiști) se amuză printre epigramiști (doar prin replici), mai grav mi se pare mie că a scăzut autocenzura la colegi care, după ce au demonstrat că știu să facă și epigrame bune, postează prea multe catrene proaste pe pagina principală...
Cam atât deocamdată.
Oricum, Dane, faptul că te îngrijorează soarta epigramei de pe site și că ai avut curajul să inițiezi această dezbatere este lăudabil!
Cornel

Arbitrul

Conduce-o competiție,
Decide în justiție
Dar, din păcate, nu prea rar,
El hotărăște... arbitrar.

Cornel

Domnule Filip Tănase,
Cred că ar trebui precizat faptul că maestrul Zarafu încă nu a împlinit vârsta respectivă; sperăm, toți cei care îl prețuim, să fie sănătos în continuare și să aniverseze cei 77 de ani în ziua de 05.05.2010.
În altă ordine de idei, aș dori să vă transmit ceva personal (dar tot în legătură cu preocupările dumneavoastră literare) și nu știu cum să procedez; eventual, dacă nu este deranjul prea mare, aștept un mesaj prin e-mail de la dumneavoastră (eu am adresa trecută în biografie).
Cornel Rodean

Dau și eu semn că am revenit odată cu primăvara. Apoi, deoarece poezia este alcătuită din cuvinte puține, iar comentariile de până acum am fost construite la fel de concis, spun doar că aproape tot din ceea ce aș fi vrut să spun se regăsește în comentariile celor de mai sus (nu dau \"copy-paste\"). Deci, mi-a plăcut și mie, cred că este o foarte bună poezie pentru copii. Mai doream să spun că am observat la alte asemenea creații (nu la tine Vali) o exagerare privind folosirea diminutivelor (care, până la urmă, sunt firești, într-o oarecare măsură); în textul de mai sus, părerea mea este că le-ai folosit cu destul discernământ, dar către limita maximă, după gusturile mele.
Cu prietenie,
Cornel

De regulă sunt receptiv la cererile colegilor și văzând apelul dumneavoastă prin care cereți comentarii la acest text, dacă tot am trecut pe la atelier, îmi spun și eu părerea.
În primul rând, în opinia mea, nu orice comunicare în scris a unor idei se poate numi poezie, chiar dacă ideile respective sunt interesante (iar emoțiile autorului sunt reale), chiar dacă textul este așezat pe câte 4 rânduri cu pauză după fiecare asemenea grupare, chiar dacă unele rânduri sună puțin din coadă. Deci, textul de mai sus, în opinia mea nu este poezie, nici din punct de vedere al conținutului nici ca formă. Adică, ar fi fost cât de cât o realizare poetică (mai bună sau mai puțin bună) dacă, în textul respectiv se găseau câteva figuri de stil și dacă el \"curgea\" într-un anume fel, sporind emoția dată de acele figuri de stil. Deși eu nu am pretenția că scriu poezii (doar epigrame și diferite versificări satirico-umoristice), pentru cultura mea generală și pentru situația că poate mă voi apuca și de așa ceva, am citit (aș putea spune chiar \"studiat\") despre chestiunile pomenite mai sus... ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Cu cele mai bune gânduri,
Cornel Rodean

Am observat că aveți umor și alte câteva înclinații către epigramă, de aceea îmi permit următoarele observații:
- citiți cât mai multe epigrame și încercați să evitați temele, motivele și poantele bătătorite (poanta cu nisipul pe sub mână mi se pare cunoscută);
- înainte de a posta catrenul verificați atent \"cum sună\"; în cazul de mai sus, ritmul nu este prea în ordine din cauza accentuarii greșite a cuvântului \"conduc\" și nici \"s-ar da\" parcă nu este chiar în ordine. Din punct de vedere al ritmului, primul vers ar suna mai bine \"Experții ce conduc azi țara\", iar ultimul \"Ar da nisipul pe sub mână\".
Vă mai aștept, succes!
Cornel Rodean

Dane, mulțumesc pentru explicații, m-am lămurit. Nu știu dacă eu trebuie să-i răspund lui Nelu Gârda (că, în prima parte a comentariului nu mi se adresează mie) dar, oricum nu prea înțeleg totuși ce (cine) cade, apropo de titlul comentariului său.
Cornel

Dane,
Sincer să fiu, în comentariul anterior, nu întâmplător am dat de înțeles că am ceva semne de întrebare apropo de al treilea poem și speram că astfel \"ridic o minge la plasă\" pentru unii specialiști în haiku, sau cel puțin pentru cineva mai priceput ca mine. Am început să te cunosc și sunt sigur că nu ai postat la întâmplare aceste tristihuri, cum sunt la fel de sigur că, în rigoarea ta, dusa adesea până aproape de extrem (dacă poate exista așa ceva), nu puteai comite abateri evidente de la regulile haikuului. De aceea te întreb: \"adaugă\" (verb) și \"perdea de ace\" (exprimare metaforică) sunt în ordine?
Subliniez, în final (nu pentru tine, Dane, ci pentru cei care mă cunosc mai puțin), că întrebarea mea nu este o critică mascată, nici măcar o micuță cârcoteală, ea este adresată doar cu intenția sinceră de a învăța și am pus-o aici, bazându-mă pe excepționalele calități ale lui Dan Norea de a argumenta, de a explica orice, în așa fel încât totul să rămână clar (apropo, Dane, îți mulțumesc aici pentru explicațiile foarte avizate pe care mi le-ai dat la o nedumerire a mea legată de identitatea membrilor \"Agonia\"; nu am putut să-ți mulțumesc acolo deoarece ni s-a recomandat să încetăm discuția respectivă).
Cu plăcerea lecturii (reafirmată) și cu scuze dacă acum deranjez,
Cornel

Azi noapte m-am culcat la două,
Da-i musai să vă spun și vouă
Că ambele-au căzut pe spate,
Oftând: - E unu\' jumătate!...
(Sorin)

Sorine dragă, din păcate,
Pe loc îți demontez minciuna:
De fapt, e vorba doar de una
Și-aceea numai... pe jumate.

Cornel

La moartea lui fu mare supărare;
Avea atâta spirt îngurgitat
Încât, când i-au aprins o lumânare,
În clipa următoare-a explodat.
(Dan)

Citind această stranie poveste,
Cu cel ce după moarte-a explodat,
Morala-i clară: băutura este
O bombă... cu efect întârziat.

Cornel

Dane, exact în perioada în care spuneam că m-am cam lămurit cu cerințele haikuului am început să-mi pun alte semne de întrebare (inclusiv citind aici al treilea tristih, dar probabil că nu tu ești de vină, ci eu), așa că nu voi privi aceste tristihuri cu gândul la anumite reguli de conținut și de formă ci voi mărturisi pe scurt (cât voi putea de concis), \"la prima mână\" (fără alte pregătiri) ce imagini, ce impresii și ce gânduri mi-au produs. Repet, doar în calitate de cititor de poezie, care nu are cunoștințe despre haiku.
Mie mi-a plăcut mai ales al doilea, la care mă voi referi în continuare:
- foarte inspirată mi se pare antiteza dintre imaginea sârmei ghimpate, care limitează, reține și Calea Lactee, care deschide infinite posibilități de \"evadare\";
- în aceeași idee a unei \"opoziții ireconciliabile\" sunt puse alături sârma ghimpată, ca simbol al îngrădirii \"la sol\" și Calea Lactee care sugerează stele, sisteme, planete de undeva \"de sus\", din Universul infinit;
- deosebit de interesant mi se pare cuvântul \"deasupra\", folosit cu două semnificații majore: una spațială (strâns legată de antiteza prezentată mai sus), dar mai ales alta sistemică; adică, din punct de vedere al sferei de cuprindere, Calea Lactee este o galaxie care înglobează sistemul nostru solar, din care face parte planeta noastră ș.a.m.d., până ajungem la individul care știe că nu este singur în Univers; chiar dacă este \"ținut la pământ\" momentan de sârma ghimpată, el știe că \"deasupra\" lui este ceva la care poate visa și care chiar l-ar putea ajuta;
- nu întâmplător (și sper că nu doar pentru metrică) apare în tristih \"deasupra mea\" și nu \"deasupra noastră\" (deși se putea scrie \"deasupra noastră-aceeași\", cu același număr de silabe); eu cred că prima variantă are mai multă forță, este mai credibilă, subliniază mai bine ideea apartenenței la ceva superior ca sferă de cuprindere, de care vorbeam anterior;
- în fine, plin de semnificații mi se pare cuvântul \"aceeași\", care îmi dă o senzație de stabilitate, de încredere, de optimism, altfel spus, sunt împiedicat pe moment de sârma ghimpată (sau de alte piedici, de naturi diverse), ea poate fi ceva vremelnic, dar Calea Lactee este veșnică, este \"aceeași\", și veghează tot timpul \"deasupra\" fiecăruia dintre noi.
Foarte frumos, felicitări!
Cam atât deocamdată, dar s-ar putea să mai revin.
Cornel