Poezie
joc1
1 min lectură·
Mediu
Eu eram tu,
tu erai eu,
noi nu eram
dar ne pălcea să ne prefacem
A durat mult jocul nostru și am început a crede
Atunci când crezi uiți de durere
Crezul îți ocupa tot spațiul
te transformă în ceva ce nu mai ești tu defapt,
în ceva ce nu îți mai aparține
Eram doi
dar în jocul ăsta al contopirii nu am devenit decât unu
Am zburat
Am visat
Am crezut
Și nu ne-a impiedicat decât puterea propriei noastre creații
Am fost un miraj
Am devenit un trecut
Am născut vise
și apoi le-am ucis cu puterea propriei noastre credințe
Am căzut și ne-am frânt
Si iată-ne,
întinși alături pe patul de moarte
Ce e de făcut ?
Mai vreau să zbor
nu mai am aripi
Mai vreau să visez
nu mai am ochi
Mai vreau să cred
nu te mai am
Dezbinarea a revenit
Ne-a cucerit
Ne-a izbit brutal de aceste draperii ca făcute din zbucium
Acum suntem față în față cu ceea ce am creat
Cum ți se pare?
Mai încercam o dată?
014.140
0
LN