Eternul vis

ETERNUL VIS

De-aș fi o floare, cu miriadele-mi de petale multicolore

aș mângâia întregul pământ roditor și divin,

De-aș fi o pasăre, spre bolta-nstelată a cerului

m-aș înălța în zboru-mi liber senin,

De-aș fi o picătură de apă, oceanul cel mare

cu vuietul meu l-aș face și mai imens,

De-aș fi o piatră, din tăcerea-mi de granit

aș vorbi tuturora despre timpul cel de necuprins,

De-aș fi un arbore, aș prinde trainici rădăcini

în chiar inima lumii,

Și mii de ramuri tinere crescându-mi

aș deveni eterna axis mundi,

De-aș fi o apă curgătoare, în susurul ei tainic cristalin

s-ar oglindi chiar viața viitoare,

Ce pururea se naște și nu moare

și crește și se stinge nestinsă-n absolut.

De-aș fi o flacără, cu lumina-mi tot răul din lume l-aș arde pierind totodată cu el în eter,

Iar din cenușa cea tainică, o lume ca-n splendidu-mi vis aș crea

Un altfel de soare, pământuri și cer.

De-aș fi doar vânt, din muzica-i cerească eternul vis ar străluci în noaptea adâncă a sufletului meu,

Și-ar răsuna din magice abisuri, o lume nouă plină de mistere, ce astăzi parcă nu-i și mâine este,

De-a pururi fiind zidită năuntrul cugetului meu.

O incantație a sacrificiului perpetuu, o simfonie magică a lumii noi,

Căci tot ce se petrece-n lumea asta, e doar eternul vis

Magnific, al Dumnezeului din noi.

De-aș fi o stea, spre solitudinea azururilor mi-aș îndrepta solia

Ce-ar conține-ntrînsa veșnicia și-eternul vis al sufletului lumii,

Ce va vestii odată pentru totdeauna – esența nemuririi e Iubirea.