Poezie
Revolta
1 min lectură·
Mediu
REVOLTA
De ce oare singuri ne-am tot amăgit
Că există iubire sau plus infinit ?
Adevărul, chiar de ne doare cumplit
E acesta : Dumnezeu a murit.
A murit înainte de-a se naște în noi
A rămas doar speranța scornită de voi,
Cei ce zilnic ne-amăgiți cu cuvinte de soi
Pe noi cei robiți doar de griji și nevoi.
Religia-i o himeră, o iluzie, un vis
Născocire din a minții tainic abis,
E invenție a omului neștiutor
Zămislită din jale, chinuri și dor.
Suntem pe veci ai nimănui, copii ai neputinței
Degeaba ne-amăgiți pe noi cu magi și taine sfinte,
Cu vise, idealuri îndrăznețe și blajine povețe
N-o s-alungați din suflete noianul de tristețe,
Iar cu falsele precepte, dogme și strâmbe judecăți
Nu veți obține de la noi decât amarnice regrete.
De ce-ați ucis speranța voi oameni sluți și răi ?
Care-n mândria voastră v-ați mai crezut și zei,
N-a fost să fie credință mai oarbă ca a voastră
Noi am rămas fideli străbunei datini ce ne-nvață
Că nemurirea e în noi și nu-n afara noastră.
Să plângem de va fi să ne naștem pe-acest crud pământ,
Să râdem atunci când ne vom sfârși rând pe rând.
001431
0