PARADOXUL DE A FI ROMÂN

Săraci într-o țară bogată, mediocri în genialitatea noastră

Destul de nebuni în a face haz de necaz, glumeți cu propriile

Neajunsuri și metehne, dar neîndurători față de greșelile celorlalți

Nostalgici ai vremurilor trecute, și totuși doritori de schimbări majore

Credincioși în numele unor instituții perimate, dar neîncrezători

În forțele proprii, cuprinși de îndoială când vine vorba de unitate

Suntem campionii declarați ai individualismului.

Paradoxul există în însăși ființa noastră națională

Prea orgolioși pentru a fi fericiți, prea strâmbi și slugarnici

Pentru a stăpânii pământul strămoșesc, judecăm cu asprime

Viciile semenilor noștri, dar suntem mult prea îngăduitori

Cu propriile noastre netrebnicii, chipul nostru e șters și putred

Chiar dacă pozăm în cele mai nobile făpturi pământene

Suntem ceea ce nu vrem să fim, și nu suntem ceea ce ar trebui.

Cu toate nenumăratele neajunsuri materiale nu ne vom fi pierdut însă spiritul

Chiar și ultimul om, cel mai neînsemnat, mai neajutorat și mai simplu

Păstrează în adâncul inimii sale credința în bunul Dumnezeu.

Poate trăsăturile acestea paradoxale ne apropie mult de spiritul Indiei

Aflați la răspântia marilor imperii, sfârtecați între Orient și Occident

Am rămas în esența noastră cea mai orientală națiune din Europa

Sufletul nostru vibrează sensibil purtat pe valurile înspumate ale baladei Miorița.

Poporul român trăiește ancorat în veșnicul prezent, tocmai de aceea românii

Nu au sentimentul și cultul timpului, la noi totul e nerealizat, totul se află în stadiul

De proiect, suntem cu toții cufundați într-un mirific somn metafizic, în mod paradoxal

Lăuntric, sufletește, suntem dincolo de orice noțiune temporală, trăim în afara timpului

Poate tocmai de aceea suntem atât de apropiați de sentimentul ființării în absolut,

Cum să nu iubești un popor fără istorie, fără cuceriri, dar cu sentimentul eternității

Suntem fără să o știm nația cu cel mai pronunțat caracter mesianic din bătrâna Europă.

Orice încercare de altoire a unor caracteristici străine de esența noastră ca neam nu are

Nici un sorți de izbândă, iată de ce modelele străine nu au prins la noi, sau dacă cu forța

Se încearcă impunerea lor, nu se va obține decât un haos, globalizarea ar aduce cu sine

Sfârșitul nostru ca neam, pierderea esenței ancestrale, suntem sortiți să fim singuri

Acesta este paradoxul de a fi român, într-o Europă sfâșiată de contradicții, de aceea

Nu pot decât să aleg paradoxul, integrarea în haosul unei unități fictive ne-ar anihila

Ființa națională, pentru noi nesfârșita ispitire a omului de a se substitui divinității nu

A însemnat niciodată ceva, suntem prea plini de trăirea veșniciei din lăuntrul nostru.