Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Magister Ludi

2 min lectură·
Mediu
Magister Ludi
Dedicată lui Hermann Hesse,
Stau îngenuncheat la poalele cetății Castalia, vrăjit asemenea unui magister ludi
De minunățiile dezvelite de natura însuflețită de suflul divin al Abraxasului cosmic,
Mi-am găsit adăpost lângă coama înfricoșătorului copac al cunoștinței binelui și răului
Dar sunt cuprins de fericire, de acel magic râsu-plânsu, devenit eu însumi o Axis Mundi
Și cum ar putea fi altfel, odată ce-am cunoscut-o pe Ea, divina Evă, maica tuturor Lucrurilor, matcă primordială a tuturor esențelor, Spirit din Spiritul lui Dumnezeu.
Am înțeles astfel calea de mijloc a marelui Buddha, durerea și bucuria, suferința și
Fericirea, au aceeași rădăcină, pornesc amândouă îngemănate întru același arbore
Copacul Bo al iluminării, ele își trag seva din același sol adânc al nemuririi noastre
Narcis și Gură-de-Aur sunt prietenii mei cei mai apropiați, mereu nedespărțiți
Etern neliniștiți, dar oriunde ar locui în miriadele de lumi ale universului
Ei nu pot fi aflați decât împreună, asemenea lui Shiva și a consoartei sale Shakti.
Într-un sfârșit, pășesc temător și profund emoționat în Castalia spirituală
Având drept ghid spiritual pe Demianul acela încântător și suprauman
Fermecător, orbitor, însuflețit de lumina divinității logodite cu umanitatea
Ridicând amândoi privirea spre Cer, mulțumim cu glas sfios universului magnific
Ce străjuiește deasupra capetelor noastre, apoi culcăm privirea în pământ
Aducând un ultim omagiu țărânii, maica noastră Geea, și încununați de maica
Primordială cu aura de sfinți pământeni, aureolați de cunoașterea nemuritoare
Dăruită de Tatăl ceresc, suntem acum cu-adevărați maeștri ai jocului cu mărgele de sticlă.
002205
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
245
Citire
2 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

ROBERT TRIF. “Magister Ludi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/robert-trif/poezie/105850/magister-ludi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.