Minunea lui Dumnezeu

Minunea lui Dumnezeu

Despărțirea de ființa supremă și alunecarea în solitudinea lumii acesteia

Seamănă cu o fatală prăbușire spre neant, dar ea poate fi și chiar este altceva

Decât o simplă desțelenire din sânul divinului, este sămânța aruncată pe un teren fertil

Și care odată cu cernerea timpului va da cu siguranță în pârg, fructul nou născut

Fiind în fapt minunea lui Dumnezeu, omul este cu siguranță darul divin oferit drept

Ofrandă Universului, prin lupta sa lăuntrică această făptură plăpândă dă sens lumii

Mintea lui Dumnezeu gândindu-se pe sine devine suflare de viață pentru Om care

Va duce mai departe făclia cunoașterii până spre eternitate și poate chiar dincolo de ea.

Plânsetul său este aidoma revărsării apelor cerești făcătoare de universuri iar râsul său

Seamănă cu acel curcubeu al păcii dăruit omului ca semn de prețuire și împăcare eternă

Omul devine el însuși făcător de lucruri și ființe, el remodelează lumea după chipul său

Libertatea fiindu-i strașnică călăuză, ideile eterne aflate în sânul divinității încep încet

Să prindă contur și formă materială, totul depinde de cugetul Omului care are dezlegare

De viață și de moarte asupra tuturor lucrurilor și făpturilor, atunci însă când devine

Despot și tiran puterile sale slăbesc iar el devine o biată umbră a ceea ce ar fi trebuit

Să fie, întunericul nu înseamnă însă pierzania sa definitivă ci doar pragul spre o nouă

Temerară încercare, drumul spre lumina cea tainică a lui Dumnezeu fiind presărat

Cu urcușuri și coborâri, căderi și reveniri, căci doar cel ce a cunoscut spaimele Întunericului poate privi drept în față strălucirea adevăratei lumini.