O glumă uniformă

Am rupt cu dinții o bucată dintr-o partitură, fără să mă întreb care e varianta mai bună,

Melodic sau monoton, m-am străduit să țin ritmul sonor.

Cu strigăte vesele s-a oprit şi rima, crezând că omul nu-şi mai creează strălucirea,

din când în când ar fi cazul să mai aprinzi lumina.

Cu toate că sunt prin şoapte anost, n-am reuşit să cânt cu un semiton mai jos,

dar lumina nu mai sare departe de râul deplin, acum sunt doar glume al unui sfinx fictiv.

Repede sau lent, râsete sau plânsete, bucurie lângă o agonie,

ele sunt tot de un fel

Din ploaie vin, din ploaie pier.