aceeași nesfârșită risipă de cuvinte
și mulți care vânează steluțele de aur.
nu mai contează formă, noblețe, suflet, minte,
se-mpart fără vreo noimă cununile de laur.
se-ntrec neosteniți în
Frumoasă tare-i țara mea,
păcat că-i locuită.
Îmi place să mă plimb prin ea,
pe câmpul ei de catifea
de țară afrodită.
Frumoase locuri, țară, ai
din nord și până-n sud.
Deși pari regăsitul
se-nroșesc în holde macii
și se înmulțesc burlacii
timpul trece, greu apasă
burlăcia mi-e mireasă
zboară fluturi spre lumină
fetele de dor suspină
trece luna peste mare,
trece-un gând
Mai ieri păream creat să tot frământ necazuri,
să le întreb același vechi și inutil de ce
și să le las în mintea mea, chiriașe obraznice,
să-mi rânjească un cântec de jale.
Dar azi am privit
