Crucile se întorc către apus
Când în ceață se ascunde
Ceea ce nici zeii nu ștu
Totul zboară spre
Tulburarea dezordinii
Care a născut ordinea
În lumina întunecată a
Frunzelor.
Încerc să te
trec prin lumina oarbă
ca vara ce merge mereu
spre pădurile iernii
răsăritul,
singura adiere antică
ce învăluie crucile
de lemn
înfipte în zăpada ochilor tăi
suntem singuri
între
Prin moartea omului adamic
Am pătruns în prima dimensiune
Scăldată în ochii șarpelui purpuriu
Furtunile crepusculare de marmură
Stăpânesc Edenul postum
Ce agonizează în păduri de ceață
Pământul
Trei demoni
Compun mii de arii
În gandurile providenței
Întind arcul
Săgeata trece prin mine
Rupând amintirea ta din palmă
Calc ultima suliță,
De frică
Să nu te pierd
Am fost ieri,
Voi fi
Încep să număr
Toate sulițele ce
Au străpuns trecutul glorios
Sub steaua cu cinci colțuri
Văd săbiile spărgându-se
de alte săbii
binecuvântez pământul
din care au fost
create
cetățile unei
Sub toiagul vremurilor imemoriale
Răscolesc ținutul timpului
Dintre valuri, apare
Luna ce sîngerează
După soarele înghețat.
Începutul se schimbă
Pentru a-l trezi
Pe cel căzut
Distanța dintre
RD