lumini
Crucile se întorc către apus Când în ceață se ascunde Ceea ce nici zeii nu ștu Totul zboară spre Tulburarea dezordinii Care a născut ordinea În lumina întunecată a Frunzelor. Încerc să te
***
*** Azi iubito, chitara-și pierde sunetul Tatuându-mi pe buze agonia, Pierzându-mă în tine Sunt un corb care-și smulge penele Din vârful săgeții
Adieri
trec prin lumina oarbă ca vara ce merge mereu spre pădurile iernii răsăritul, singura adiere antică ce învăluie crucile de lemn înfipte în zăpada ochilor tăi suntem singuri între
Dimensiuni
Prin moartea omului adamic Am pătruns în prima dimensiune Scăldată în ochii șarpelui purpuriu Furtunile crepusculare de marmură Stăpânesc Edenul postum Ce agonizează în păduri de ceață Pământul
Diabolus
Trei demoni Compun mii de arii În gandurile providenței Întind arcul Săgeata trece prin mine Rupând amintirea ta din palmă Calc ultima suliță, De frică Să nu te pierd Am fost ieri, Voi fi
trecut
Încep să număr Toate sulițele ce Au străpuns trecutul glorios Sub steaua cu cinci colțuri Văd săbiile spărgându-se de alte săbii binecuvântez pământul din care au fost create cetățile unei
memorandum
Sub toiagul vremurilor imemoriale Răscolesc ținutul timpului Dintre valuri, apare Luna ce sîngerează După soarele înghețat. Începutul se schimbă Pentru a-l trezi Pe cel căzut Distanța dintre
