Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

De unde vii și cine ești străine?

2 min lectură·
Mediu
De unde vii și cine ești străine
de-mi ești atât de drag?
Când nu te văd plânge sufletu-mi dupa tine
și se simte neâmplinit și beteag.
În ce timpuri ne-am întalnit
și câtă dragoste ne-am purtat
de am rămas speriată, cu grai înmarmurit
când sufletul meu, zărindu-te, te-a binecuvântat?
Mi-ai răscolit ființa precum o furtună
și mi-ai tulburat inima precum o nălucă;
se zbate–n mine dorința-pasăre nebună,
încercând cât mai aproape de inima mea să te-aducă.
Ai venit să semeni fericirea ori să te răzbuni
pentru o vina de-a mea încă neștiută?
Ce cauți și ce roade dorești să aduni,
sau ce răni vrei să lași în urma ta adâncă și tăcută?
De ce mă eviți și nu-mi vorbești?
Te simt cum freamăți emoționat și tu în adâncuri
și văd câtă strălucire se aprinde în ochii tăi când îmi zâmbești,
dar răsăritul lor e fugar,
învaluit de umbre adunate-n grele pâlcuri
și sufăr cumplit căci încurajarea mea ramâne în zadar.
Îmi voi călca pe mândrie
și am să-ți vorbesc eu
cu riscul de a mă aprinde ca o făcile
ce nu va fi împrospătată cu seu,
însă așa voi afla ce gânduri ai;
oricât de mult ar fi să mă doară,
voi accepta tot ce ai venit să-mi iei ori să-mi dai.
00963
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
212
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

REMUS BRAD. “De unde vii și cine ești străine?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/remus-brad/poezie/1781977/de-unde-vii-si-cine-esti-straine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.