doina de jale

ieri, când lipseam temporar din cotidian, un vis m-a agățat, spre irealitate tovarăș să-i fiu. eu care n-am fost mușteriu niciodată vânzătorilor de iluzii de pe marginea vieții, azi sunt, în derivă, epavă pe valul unui dor. am călcat pe drumuri și mai prăfuite pe vremea când iubeam viața. azi, în lacrimi, în vise până la brâu, noroiul, puf de lebădă îmi pare, și scâncetul sufletului, un cântec de-al ei. mi-am lăsat tristețe precum artiștii plete sau doctorii favoriți, apoi m-am lăsat de fumat și de zâmbit, doar dorul, câteodată,îmi amintește că trăiesc ne-ntrebat.