maini albe

moartea cu mâinile albe îmi caută pulsul, și cântec îmi sună-n urechi hârjâitul oaselor ei, pe podele. hai să închinăm, cucuta doar ce și-a muls negrele-i ugere în cupe! moartea cu mâinile ei albe îmi întinde-un pahar. însetat îl înșfac, și gândesc: demult îl râvnesc, cumătră! moartea c-o mână albă mă conduce la braț, îmi zâmbește cu dinții ei albi, și plecăm. pășind alături de umărul ei alb, îi șoptesc: te așteptam demult, madam!