Relu Cazacu

Șarpele năpârlește în livada raiului în coajă de măr își transformă pielea încolăciți de reptila cu haine noi Adam și Eva îi gustă vechea epidermă se scutură paradisul în bătăile

calc încet să nu deranjez betonul orașului mi-aș ascunde fața panourile publicitare să nu-mi recunoască rutina cobor scările stației de metrou un homeless mângâie clapele

după câteva felii de brânză cu roșii o cafea la ibric și o țigară fumată la gura sobei ( îmi aduc aminte de seara de iarnă când fumam la bunici și m-a prins mama) ies din casa săracului luând

De când ne jucam de-a v-ați ascunselea prin viața ta am rămas în oglindă o rază prăfoasă răspunsul tău ecolalic nu-ți scoate piroanele vorbite din crucea pentru doi nu

dezlipește posterul cu eroi îndrăgostiți e cojit pe margini lasă porumbelul ud și înghețat să respire cu mine sub pene lasă-mă să citesc poveștile norilor sunt o cochetă mică

să dăm foc pădurilor să distrugem orașele cum fac copiii când lovesc cu mingea bibelourile mamei să ne rămână urma în urmă trecând cu picioarele prin lacrimile sfinților

stau sub jetul cald al apei mâna întinde gelul de duș peste pielea bronzată aud valul versul alb al mării și îmi dau seama totul e strategie și marketing la fel și poezia

mireasa frumoasa cum n-a mai fost alta mândria familiei îi ține loc de trenă în capul preotului se derulează scene dintr-un film cu Mario Salieri după vitralii câțiva cupidoni așteaptă

Ieri ne desena povestea pe tavan azi în mâna ta aceeași cretă conturează pe singurul perete rămas din casa noastră un dreptunghi cu gura căscată mormânt să ne înghită pe

Pe strada noastră cu brațele albe ale trecerii pietonale încolăcite în jurul picioarelor privesc turnul unde mâncându-și gogoașa cu angoase prințesa își pișă frustrările pe tot

un conducător drept își decapiteză și părinții dacă greșesc tu nu ești un conducător drept părinții tăi sunt bătrâni și greșesc să ai grijă de ei renunți la tron în favoarea fratelui

o mulțime infinită de puncte unite de mâna unui copil cu miezul cald al pâinii conturează întoarcerea puiului în ou

iluzia noastră clădită din promisiuni se zguduie pereții tremurând se cojesc de vopsea și plâng cu mine din negru negru curg prin spatele icoanelor cu mâinile la ochi și întoarse

sunt pe acoperișul celei mai înalte clădiri din lume deasupra un alt acoperiș se destramă imagine cu imagine niciuna nu cade atât de aproape încât să o poată vedea cuvintele mele