rebecca

In freamăt albastru de nopti, Au adormit melcii, In cochilii preistorice.

Ays, este gândul ce mă poarta, Nicaieri.

Am născut in sânul, pânzei mele de in, orizontul trecutului. Fascicol de lumină, muribundă și pașii de dincolo, de culoare. pe șasiul in cruce am așternut, griurile lumii și gura mi-am

Am pictat gânduri, pe Hata. și rosul timpului ce a îmbălsămat amprentele cuprinse, în țesătura efemera. Am pictat saliva, nemiloslui păianjen crud, firav, firul Arahnei, ce mi-a

Am așternut În palmă cu condeiul, linia vieții. Cu o pană de gâscă am gravat trecutul. și cu dălți, am săpat prezentul. Dar.............. viitorul, poate, doar visând, îl voi

Mi-am pictat fruntea, cu semnul tăcerii, și pântecul. Picioarele le-am încondeiat și ochii, gura și sânii, am pecetluit-o cu semnul porții închise. Mi-am desenat spatele, fereastră,

dintr-o cupa de ceai am sorbit, clipa de ieri norul, de pe pamant umbra mea........ pasii tuturor, EU

Aici, Intr-o gura de apa, salcie Sarutul lui Marte, diseca, lumile mele....

Cu un băț, am atins cerul. si am prins păsări, Pe care le-am adus sa-mi cante, visuri albe... despre primăveri neștiute

Pe stropi din sticlă precum limbi de lavă, pășeam niciunde noapte înainte nimic înapoi. Pretutindeni doar miros de pamânt, Înlanțuit in dansul ploii de sus ca apoi din pământ același