Razvan Claudiescu

Cărțile din bibliotecă, Sunt mâncate cu mare poftă de molile nemâncate, cam de două săptămâni jumatate. Încetul cu încetul, Cărțile încep ușor a dispărea, Iar copii din a noastră

Cînd te-am văzut, femeie cu un alt bărbat decît mine, Mărie, Inima-mi bătea de nervi, știi ce mi-am zis în sine mie? Acum te scot cu greu din sufletul meu fără nici-o reținere, Voi pune sufletului

Este aproape miezul nopții, Și simți că ceva diabolic, Un spirit malefic, sinistru, Cum te privește din întuneric, Întunericul nopții ? Întunericul vieții ? Sau întunericul iadului ? Venind

Poezia eminesciană, ea te învață, Cum să te comporți în viață, Să fim mai cultivați, Nu nepăsați, Ce ne fac guvernați, Acești viermi condimentați. Cinsprezece ianuarie, Ziua de naștere lui

Mândră-i floarea românească, De hora țărănească, Până la ceea ardelenească, Cu puțină lăutărească. Foaie verde, foaie mândră, La noi în sat se cântă, Românesc și hai la horă, Cu putere și

Comunismul pentru unii a fost o epocă de aur, Pentru alții a fost un chin ca iadul cu balaur, Bunul simț era principul omului de rând, Tinerii avea ce să învețe în școala

Lacul este oglinda realitatii unui om si obiectul credutibilitatii noastre, Inima-mi tresare din piept cand cineva ma sperie de abandonare, Mama-mi spune ca nu este adevarat si totul este o

Prin vremi multe, Prin dealuri mute, Și căldura iute, Stă să te ajute, Ore sau minute, Zăresc lăbuțe, Cu forme drăguțe, Pe pământul de cucute, Care par pierdute. Vântul ce bate, Parcă se

Anii au trecut repede ca nisipul în clepsidră, Literatură ți-a fost cel mai bun prieten la catedră, Pe Eminescu l-ai făcut un poet de seamă mare, Iar poezia care i-a devenit ca o mamă

Sunt într-o curte, Cu topogane, Leagăne, Balansoare, Stând pe-o bancă, Ea e tare udă, De ce oare !? De la roua depusă, Chiar azi dimineață, Și privind în jurul meu, Zăresc copaci

Sunt bărbatul, Care ți-am promis că mereu te voi iubi, Ai intrat în viața mea, Și nu te voi mai lăsa să pleci, Ești a mea și te iubesc. Îmi spui să împart averea cu tine, Doar așa crezi tu că-i

Stau și cetesc cartea unui mare epigon de mare seamă, Zilele, anii au trecut cerneala din stiloul creației cu aramă, Cufundarea mea în imaginația din visul nopții cu stele, De rime cu ritm și

Nu mai are țara flotă, Și trăim ca-ntr-o grotă, Nici nu mai muncim cu patos, Dar îl avem pe Dan Capatos, N-avem sediu de partid, Dar Capatos e un zid, Când trece pe bicicletă, Ca-un scut

Mă simt un ciudat, Mă port ciudat, Nu sunt pieptănat, Par nearanjat, Și par hidos, Urât de tot. Vreau, Vreau doar un mic sărut, De-al tău, iubita mea Ale-Ale-Alejandra Ale-Ale-Alejandra.

Î. Stimabile domn Mihai Eminescu, ați devenit un mare om de seamă, un mare geniu al limbii și literaturii române și ați scris niște bijuterii de poeme. Ce înseamnă pentru d-voastră a fi poet? R.

Timpul trece ca nisipul-n clepsidra, Viata este ca un fir de nisip, Si se scuge putin cate putin, Ca soarta un biet crestin, Si cum strofele-i ies pe gura, Si frumos le-a asterne pe

Amurg de iarnă cu fulgi de nea, Cad pe treptele gerului cumplit, Cad câte un glonte ghiunea, Ca să fiu un om fericit. Pământ a început să îmbătrînescă, S-a albit atît de rău, săracu, Este

Foaie verde de război, Sângele din cimpoi, Arma, steagul românesc, România te iubesc ! Un cântec istoric din anii grei de luptă, Cu sânge și grea durere, Cu lacrimi de iubire, Un cântec

Imbraca-te in doliu, draga literatura, Cu poeziile de luceafar de roman, Venind la al tau mormant cu jale, Si m-am pus usor in genunchi. In fata frumoase tale cruci de poezie, Cu mormantul

Turma dorințelor te încolțește ca într-o luptă, De gânduri adânci și vise lungi cu treaptă, Spre adâncimea de-o viață cu stropi de sănătate, Și lucrată cu iubire pură cu multă

Doamne, octrotește-i pe români, Pe frații din lumea-ntreagă, De al nostru pământ le este dor, Și muncesc de răzbesc cu multă forță, Sănătatea e cusută cu fir de aur ori de argint, Suntem răzbiți

S-a stins poetul, călimara i-a secat, El prea devreme-n veșnicie a plecat, Era grabit spre lumea de apoi, El a plecat, dar gândul tot îi era la noi!... S-a stins poetul, steaua lui s-a

Mă aflu în cimitir și vin la al tău mormânt etern de plumb, Cu-o lumânare violetă să o pun într-o glastră desenat un hadâmb, Cu flacăra eternă și puțin lugubru ca al tău sicriu de plumb, Desenat

„Foaie verde pași de dans, În viața ce ne-a rămas, Cu necazuri și cu bucurii, Asta-i legea vieții.” Necazul pățit are două fețe, una pozitivă, una negativ, și margini cusute cu ață