I. tablou în parc
mi-am lăsat celularul pe o bancă în parc. Sub o frunză verde ca o primăvară timpurie. Celularul era roz. Ca prietena mea. În jur treceau grăbiți:
-un țigan cu țiganca-n lat la 2
Când încet, încet te lași acoperit de volume indiferente de apă (lacrimi, evident, roua ochilor) pentru că reflexul respirației a devenit inutil de conștient… Când ceea ce respiri sînt numai
Nu de puține ori exasperarea m-a adus într-o inertie cataleptică. Trecea lumina peste mine, trecea noaptea… Cuprins de remușcări, dintr-o perspectivă intunecată a viitorului, am trecut în planul unei
decadența este o componentă importantă în METAbolismul meu. sînt dependent de decadență. decăzut din propriile drepturi: dreptul la o viață normală, mediu-psihopată, dreptul la procreere, dreptul la
cerul din iarbă are alt sens. nu albastru, ci sensul înțepenit al unei morți în câmp, cu ultimele clipe ale unei naturi pasive și care se remobilizează pentru continuarea jocului de-a existențelea.
RA