Pulp Fiction

- ...un țăran stă pe prispa casei și-și fumează tacticos țigara. Femeia întinde rufe la soare, copiii joacă fotbal prin curte, rîndunelele își hrănesc puii din cuib. Cînd aruncă ochii peste gard, țăranul vede pe linia orizontului un punct mișcător, de mărimea unui purice, apoi, cît o găină, cît o mîță, cît un cîine, un vițel, un cal, se apropie, se apropie și un elefant în toată firea se năpusti în ograda omului. Elefantul țopăi prin curte, puse la pămînt toată gospodăria, omorî femeia și copiii, murdări rufele, sperie rîndunelele, sparse mingea și dispăru către celălalt orizont... un cal, un vițel, cît un cîine, cît o mîță, o găină, un purice... Þăranul își termină țigara, o stinse cu călcîiul, se ridică și zise: \"Să nu-l bagi în pizda mă-sii?!\" Bancul avu efectul scontat, înveselind asistența. Ne adunaserăm vreo douăzeci de oameni, numai băieți, ca la o veritabilă petrecere a burlacilor. La început, atmosfera era cam searbădă, pînă cînd vinul și bancurile au prins a dezlega limbile. - E belea poanta asta! Să mor dacă nu așa-i românul! - Da, sînt tari bancurile astea cu specific național! - Bine zis, specific național! Eu cînd aud de dor, doină și alte alea m-apucă rîsu\'. Cîți dintre românii noștri mai cîntă doine, sau măcar au acasă înregistrări cu ele? \"Pizda mă-sii\" reprezintă specificul nostru național. E-o expresie intraductibilă. - Mare brînză! Nu duce lipsă nimeni de înjurături! - Poate, dar nicăieri o înjurătură nu poate exprima atîtea sentimente diferite, de la tandrețe și pînă la ură... - Cine vă dă dreptul să vorbiți despre specificul național? sări un student de la Istorie. - Ooo, dar ce-avem noi aici! zise Filosoful, măsurîndu-l din cap pînă-n picioare pe studentul de la Istorie... Un tînăr patriot ofensat! - Nu mă lua așa! Dacă vrei bașcă, poți face din orice, dar aș vrea să te văd discutînd serios... - Serios?! îl agasă celălalt. - Poftim, asta-i tot ce poți... Asta am învățat cu toții, din plin! - Uite că și tu o dai pe specificul național! Cine-ți dă dreptul să vor... - Eu știu ce vorbesc! Filosoful avu o tresărire de orgoliu. - Crezi că eu nu știu ce vorbesc?! Ce spuneam eu? Că specificul nostru național se rezumă la \"pizda mă-sii\"! Hai s-o luăm în serios! Ce spui tu? Discuția aprinsă mai atrase atenția cîtorva amici care veniră să asiste, cu paharele de vin în mînă. - Spun că asta-i o simplă bătaie de joc! Nimic mai mult!... - Poate. S-o acceptăm și pe asta... Dar vrei să-mi răspunzi la cîteva întrebări ? Mai întîi, ce-i aia specific național? - Ceva reprezentativ pentru o nație, evident... - Evident. Și ce anume poate fi reprezentativ pentru o nație? În ce se reflectă cel mai bine specificul unei nații? - În ceea ce face... - Dar în ceea ce spune? - Și în ceea ce spune... - Așa... Uite că ne înțelegem. Specificul românilor constă în ceea ce fac românii și în ceea ce spun românii. Corect? - Corect! - Și așa, după tine, ce mai fac românii? - Românii fac bine... Oricum, nu ne putem permite să vorbim în numele lor. - Dar în numele nostru, al celor de-aici, ce crezi, putem vorbi? - Dacă vrem, da... - Vrem, băieți?! se întoarse spre ceilalți din jur. Obținu aprobarea unanimă. - Uite că vrem! Ia zi, noi, cei de-aici, sîntem români? - Cred că da! - Mă, care nu-i român să ridice două degete! Băieții intraseră în joc din mers. Unul mai pirpiriu ridică mîna și întrebă: - Da\' țiganii sînt români?! - Þiganii sînt rromi, cu doi de \"r\", dar pot să fie și români, dacă vor ei. Da\' ce te interesează? - Întrebam și eu așa... - Revenim... Ce cuvinte repetăm mai des în copilărie, la joacă, atunci cînd nu ne ascultă părinții? - Pizda mă-sii! răspunse corul... - Unde sînt oamenii trimiși cel mai adesea? - În pizda mă-sii! - Dacă ne săturăm de ceva, cum spunem? - Dă-l în pizda mă-sii! - Dar despre un obiect frumos, de exemplu, cînd vrem să ne exprimăm admirația, cum spunem? - E dat în pizda mă-sii! - Bravo! Acum, cine poate să ne cînte o doină din popor? Tăcere. Cei din asistență privesc pereții sau paharele de vin. - Știu eu o vorbă înțeleaptă din popor, o zicătoare, se oferi prietenul meu, Tano. - Foarte frumos! S-auzim! - \"Fiecare cu pizda mă-sii!\" - Bravo! zîmbi Filosoful. Uite cine a prins miezul discuției noastre... Acu\', vrea cineva să țină o prelegere despre magia cuvîntului \"dor\"? Liniște ostentativă. - Am spus \"dor\"... Căutare de negăsire, cum frumos îl definea Noica... Cine comentează? Nimeni. - Care este specificul nostru de români, cel puțin în seara asta? - Piiizda măă-siii! reveni corul la viață. - Ei, ce are de spus, domnul Istorie? Continuăm sau o dăm în pizda mă-sii de filosofie și bem ceva? Studentul de la Istorie simți că nu are cu cine să se înțeleagă și se retrase scîrbit într-un colț. Deși maieutica Filosofului nu mi s-a părut destul de convingătoare, am reținut concluzia lui despre specificul național. Vrînd-nevrînd, de-atunci și pînă acum, am strîns o mulțime de dovezi în privința asta. Chiar îmi amintesc o poveste - dacă nu mă înșel - a lui Marin Preda. Arhitectul german al unui prinț din România a fost invitat să se stabilească în țara noastră. După o perioadă de ședere, acesta refuză politicos... \"Nu-i frumoasă țara?\", l-ar fi întrebat oamenii... \"Ba-i frumoasă!\"... \"Nu-i bogată?\"... \"Ba-i bogată!\" \"Nu-i ascultător poporul?!\"... \"Ba-i!\"... \"Ș-atunci, ce nu-ți place aici?!\"... \"Prea mult pida moti\", ar fi răspuns neîntîrziat arhitectul... \"Moare un om, dă-l pida moti! Ia foc casa, pida moti! Vine alt rege, pida moti!\"... Dacă a existat vreodată acest arhitect, trebuie să recunoaștem că ajunsese un bun cunoscător al românilor.