Raul Huluban

scuze, Traian, am găsit ce căutam. eram pe fugă:)

și aprecierile mele, Traian. deloc ușoară sau aflată în echilibru poziția de cronicar - indiferent de eveniment. obiectivitatea, creierul din spatele lucrurilor și redarea celor care au avut loc acolo nu e în mâneca oricui. analiza ta despre aceste întâlniri se unește bine într-un punct personal al tău care e mereu fixat atât spre a surprinde impersonal cât și spre a-ți marca opiniile acolo unde crezi că autorii în cauză, la citirea cronicii, vor avea nevoie de ele. sunt nevoit să-ți semnalez și un minus pe care-l reîntâlnesc la tine: omiți anumite păreri și-n calitate de cronicar nu-ți poți permite să faci asta (de exemplu părerea mea despre registrul poetic al Elei și analiza de ansamblu al grupajului citit de ea). ai făcut pași înspre obiectiv de-a lungul acestor cronici, renunțând la detaliile irelevante - zorzoane cum le-ar spune RA -. succes pe mai departe.

totuși aici văd ideea dusă până la capăt și traiectoria ei; desigur, reușita e variabilă. ar fi mai estetic fără respectivele steluțe despărțind fragmentele. iritante și puțin spus stângace sunt propozițiile alcătuite doar prin verbe fără vreo legătură -muzicală-: \"vine pe furiș te sufocă\", lăsate brusc și seci când nu e cazul; forța nu se obține brut, ci inteligent. apoi aș mai avea să-ți spun despre explicitări. ți-ar sta mai bine dacă ai imprima și lăsa respirândă ideea poetică (sau cum dorești s-o numești), și anume: \"trebuie să fii puternic cel mai puternic să nu auzi disperarea puilor.\" e foarte bine, dar urmează un plus care strică rezonanței și impactului anterior prin urmarea: \"disperarea te face puternic. trebuie să fiu puternic.\" unde ar fi de dorit pentru un cititor neutru să nu devii personal (pentru că știi și tu, explicitezi și devii exhaustiv personal). textul acesta e mai bun decât precedentele. un alt vers bun îl consider cel cu realitatea. și dacă veni vorba, nu știu cât te prinde suprarealismul, dar e un spațiu care nu te face monoton și care îți permite o libertate de mișcare de dorit.

faină proza și stilul tău, mi-a plăcut tare romanul. ai omis parcă un \"la\" aici: \"s-a scărpinat subsuori\".

palmă, suflet, sărut, minciuni, cumva clișee, Marilena, datorită neexploatării lor într-un context propriu ci e unul general valabil; nu poartă amprenta ta, nu se deosebește prin nimic de alte texte scurte de acest gen. în plus, e o poetizare de jumătate, și nu text aflat înspre poezie.

vă rog folosiți diacritice în text, conform regulamentului. corectați textul și retrimiteți-l spre aprobare. succes.

conform regulamentului, ești rugat să folosești diacriticele. și să îți faci vizibil numele complet din pagina de autor. succes.

nu postați mai mult de 4-5 într-o zi, conform regulamentului, altfel vor intra în pagină autor. succes.

folosiți diacriticele, conform regulamentului. succes.

folosiți diacriticele în text, conform regulamentului. succes.

textul e undeva încadrabil la personale datorită existenței acelui dialog (minimalist) anost care nu trezește vreo emoție, e un tumult de idei aruncate și de imagini \"intime\" care nu au început și nici sfârșit cu valoare restrânsă doar în cazul autorului. din punct de vedere critic, e mult prea departe de-a fi poezie.

lasă că modific eu în text. \"adevărat vă spun\" prinde bine ca miză enunțată direct, știi la ce să te aștepți și-n pofida acestui lucru rămâi surprins ulterior. un text dintr-o bucată. e bun.

Victor, \"obține\", nu \"opține\".

aduci explicații care strică mult, gen strofa a doua. în rest e personal textul și atât, departe de-a fi poezie. părțile cu robinson strică, ai putea îngloba sensul prin folosirea \"naufragiatului\" fără a-l numi. succes.

Îți spuneam aseară că textele tale ori îți reușesc ori nu și o voi tot face pe viitor. Ce mă bucură la tine e nonșalanța cu care le tratezi fără să-ți afecteze prea mult preocuparea de-a scrie, ci continui în mod natural și obișnuit să o faci, indiferent dacă mergi în câteva texte pe o linie comună în semn de continuare a lor, indiferent dacă te depărzezi spre altceva, acumularea experienței e vizibilă și propulsată de temperament. Asta ca o completare care sper, te va ajuta.

Au fost texte bune pe care ți le-am citit în ultima vreme și au fost texte mai puțin bune - unele chiar nereușite - dar care spre deosebire de acesta, nu mi-au ridicat emoții notabile. Spre deosebire de ultima perioadă a ta, acesta a reușit să o facă.

Exact la subiect, exact incluzând obiectul poetic, ai păstrat un eu liric intact supus exteorizării.

Tonul, vocea, discursul, plusează această nuanță - de care vorbeam mai sus - reușind să fie într-un ton general ca marcă a reușitei (textuale) de ansamblu.

Noaptea trecută, târziu, cred că am citit \"cuvintele sînt nevinovate\" iar acum apare \"vinovate\". Dacă am rămas greșit cu versul respectiv în minte, ți-o spun ca sugestie să folosești așa acest vers. Fiind nevinovate, lași pauză de interpretare: umanul, interiorul și ce pornește din el poartă vinovăția, iar cuvintele sunt simple \"prezențe\" care mijlocesc activitatea și inteția lăuntrică. Or, extrapolând la Biblie, e acel pasaj care vorbește despre o oarecare curăție a inimii și despre limbă ca vinovat major al necurăției ei (inimii).

Strofele, prin fixarea lor strict la subiect, sunt impresionante ca reușită. Aș desprinde liber acest vers de conținut: \"sînt un om fără întoarcere\" pentru pauză și efect. Cât despre versul acum liber cu \"cuvintele\", cred că i-ar sta mai bine exact în incipitul textului. Ia citește așa, zi-mi cum ți se pare.

Total impresionat de acest text și convins. Keep up the good work. (Thanks again for Dunhill. Dar Filters tronează indubitabil, dar, din nou, renunță la ele, urmează-mi exemplul:) ). Te salut.

început bun urmat de două versuri-imagine mai puțin poetice datorită conturării exterioare a mamei, fapt de înțeles, dar tocmai aici intervine poezia care ar trebuie să se depărteze de propriu și să surprindă altfel umanul.

aș despărți textul în două strofe după versul cinci. fiind mai aerisit, nu rămâi cu impresia de spunere a unei singure idei și astfel lași loc gândirii și impresiei cititorului care se va desfășura în alt plan dar care, evident, provine din singurul plan al textului. ultimele trei versuri sunt demne de-a fi numite poezie și aprecierea mea pentru cele două versuri dinaintea acestora care pregătesc finalul.

am rugămintea să-ți păstrezi textele întrucât cu ceva vreme în urmă le retrăgeai, și, dacă se poate, să folosești diacritice și în comentarii. succes.

poți renunța la multe legături și păstra doar esențialul pentru că asta e esențial în comunicarea poetică și nu artificiul (tehnic) pe care îl poți sau nu produce. îți rescriu chiar începutul dacă îmi permiți:

\"Ziua de astăzi e mult mai frumoasă;
înaltă și zveltă, cu poalele-n brâu,
trece sărind peste toiul amiezii,
și parcă-nălțată pe vârfuri,\"

\"Ziua de astăzi
mult mai înaltă și zveltă,
cu poalele-n brâu,
trece sărind peste toiul amiezii
înălțându-se parcă pe vârfuri\"

.

Un text bun care plecând din lucruri uzitate pe acest site - și nu numai - folosește viziunea proprie întru a produce emoție și a înfăptui un univers general valabil prin ridicarea vocii poetice care să aibă rolul de-a emite învățături sau măcar observații existențiale dar și parțial metafizice. Pe de altă parte, tehnica și forma pot fi redundante cât și obositoare, dar fiind asumate își au sensul lor înspre ce înseamnă amprentă proprie. Succes pe mai departe.

mai sunt printre voi ca prezență, că poezie nu mai scriu. bine te-am regăsit, pe un alt cont:)