Poezie
O societate pierduta...?
2 min lectură·
Mediu
Stau.Ma gandesc
La societatea plina de rugina,
La oamenii cu foame de inavutire
Si-ncerc sa cred ca vremi mai bune o sa vina,
Ca lumea iese-ncet si sigur din orbire.
Mi-e mila, o mila deprimata,
Pentru-aceste suflete pierdute
Traind in lumea lor imaginara, imaginata
In Iad s-atraga minti ranite.
Nori negri, cenusii si fiorosi troneaza
Peste aceasta mica si frumoasa tara,
Facand din ea o-adevarata oaza,
Din care realele valori stau sa dispara.
Si stau si cuget, si ma zbat, si plang
Si ganduri negre imi incarc-a mea gandire
Si zecile de-idei incerc sa mi le-nfrang
Si-ncerc sa ma ridic ca mintea sa respire.
Privita in ansamblu, din afara,
Pare-un taram mirific, pitoresc,
Dar cei nori negrii ce deasupra zboara
Orice imagine frumoasa o zdrobesc.
Si suferinzi in urma celor mai sus puse,
Sunt oamenii, moroi ce umbla ziua,
Lipsiti de orice aspiratii si de vise,
Cantand parca mereu la vocea doua.
De ce va multumiti doar cu putin?
De ce va saturati c-o multumire de moment?
De ce va ingropati prea des in vin?
De ce nu urmariti un nou reviriment?
Treziti-va! Voi, oameni fara stea.
Si infruntati cu vajnicie raul!
Urmati-va o cale cum fiecare vrea,
Rupand si zdrentuind odata fraul!
Eu personal va spun ca sunt convins
Ca voi trai schimbarea in aceasta viata
Si tot ce e grotesc va fi invins,
Iar noi ne vom putea privi din nou in fata.
001436
0