Poezie
Femeia ca u(n)să
Mari poeți, de-a lungul vremii, au văzut-o ca păpușă,/ Eu, observator tenace, o voi compara c-o ușă.
2 min lectură·
Mediu
Iau în calcul arhetipul, căci femei sunt multe tare,
O să-ncep cu Preacurata, plec capul la cea mai mare!
Ușă făr' de cheie, tipa! Zisă 'scândură uscată',
S-a-ncăpățânat, nebuna, și-a ajuns chiar lângă Tată.
Am văzut-o și pe-aicea, floare mândră-ntre bondari,
Irefutabil contextul, sânii-i are cei mai tari!
Iubește pe tot bărbatul, dar de nu cunoști Secretul,
Dragostea-i neostoită te-arde-ncetul cu încetul.
Nu te-mpiedica-n cuvinte, vezi-bine, de bună seamă,
Dintr-o altă perspectivă, este prima-ntâie Mamă!
Terminarăm cu Pământul, timpul să trecem la Apă!
De-asta mică, cea de-a doua, nici Dumnezeu nu te scapă!
E întâia fascinantă, fascinând prin fascinare,
N-o privește dacă pici, te bagă sau intri-n stare.
Conține ce n-are formă, sămânța primordială,
Dacă nu-i echilibrată, e labil emoțională!
De-i, în schimb, armonioasă, mijloc de purificare;
Infinit e de potentă, magie, regenerare.
Tot la fel și eroina, cea de-a treia, ce din Foc,
Purifică și distruge, lasă altă formă-n loc...
Activă, pasională, asumându-și orice risc,
Aventura-i dă gust vieții, și-o pune pe obelisc.
Trebuie să știi s-o gâdili, s-o mai dai și 'Jos de-acolo!',
Că-i dominator feroce, te-arde-ncet și fuge solo...
Siguranță are-ntrânsa, se citește din tremolo,
De o iei pe ocolite, nu te scapă nici Apolo!
Ultima-i inițiatoarea, niciodată cea din urmă!
Iubirea-i necondiționată, o așează-n vârf de turmă!
Spirituală, rafinată, cu mentalul tras din Aer,
Nuanța, zborul și parfumul, le are cuprinse-n caier!
Are-armuri ce-o țin departe de-a sieși futilitate,
Atrasă fiind de puternic, doar se-ntreabă și socoate.
Prin vibrații elevate e releu la alți divini,
Chiar așa, întâietoare, te-agață de rădăcini!
Acuma, c-ai prins ideea, mai rămâne doar de-un Suflu,
Sufletul de pui pe masă, efortul pare septuplu!
Se adună toate cele și se caută la dinți,
Dar din dar se face Rai-ul, cerșetori sau regi sau prinți!
Eu le vreau pe toate patru, că mi-s din ăia cuminții,
Și toate să fie una, fix din colțurile minții!
Și să știe, năzdrăvana, care-i Cheia ce-o deschide,
Care-i surâsul de-orgoliu, ce vanitatea-i destinde.
Recomand băgări de seamă, ea să-mi spuie ce să știu,
Rând pe rând, sub foi de varză, s-ajungem la ce e viu!
Că de nu, eu ard năpraznic, nevricos...cam ca la teatru,
Spectatori, actori și public, le cuprind pe toate patru.
Și ca mine...mulți, bag sama, mi se strigă 'Câți ca voi!',
Cunoscuți suntem, vezi-Doamne, ca ceata lui Pițigoi!
00965
0