Poezie
Foc si apă
1 min lectură·
Mediu
Se umple marea de-ntuneric,
Se umple de minciună,
La ceas târziu, când chiar și greieri-și spun ultim 'Noapte bună!'
Se răscolește-nvârtoșat, trosnește și suspină,
În încercarea de-a spăla a nopții dulce vină,
Când epatează-năbușit, pitindu-și fin prezența,
Îi simți înfrigurarea-n dor, pândindu-i reverența,
Dar El ajunge pân la țărm, arzând încet, mocnit,
E prea timid, prea temător să-i spună c-a venit,
Așa trec unul după altul apus și răsărit
Din timpuri imemoriale amână ce-i sortit...
"Iubita mea, te văd, te simt, din ochi te sorb vorace,
Dar de ne întâlnim acum, zi-mi, după...ce vom face?"
"Iubitule, pe unde-oi fii, rapace și tenace,
Când, oare, vei catadicsi să-ți mâni oile-ncoace?
Te văd, te simt, dar chiar și-așa, un dor în mine zace,
Fii îndrăzneț, biruitor, adu-ne dulcea pace!"
Lumina-i crește-ntrun fior, încet Totul cuprinde,
Și chiar pe El, în măreția-i, situația-l surprinde,
Pacea-ntr-un curcubeu pestriț învăluie Pământul,
Maeștrii de ceremonii sunt Vântul și Cuvântul.
00933
0