Poezie

Prostul și oglinda

1 min lectură·12 ianuarie 2025

Mediu

Cum îi spui prostului, fără să-l rănești,

Că gândurile lui sunt prea lumești?

Cum îl faci să vadă, să priceapă măcar,

Că între vorbele lui zace un gol amar?

Te-apropii cu grijă, ca pe-un teren minat,

Căci prostul, mândru, e înfumurat.

Nu-i spui pe nume, că s-ar supăra,

Dar încerci să-l înveți fără a-l judeca.

„Privește oglinda,” îi zici, calm, subtil,

„Și caută răspunsuri, dar fii umil.”

Dar prostul zâmbește, se crede isteț,

Oglinda-i doar sticlă, iar el... înțelept.

Așa că schimbi tonul, încerci alt model:

„Ce-ai zice să-nveți puțin altceva, nițel?

Să citești, să asculți, să-nțelegi ce-i firesc,

Căci lumea e mare, nu doar ce gândești.”

Dar prostul rămâne în turnul său mic,

Făcând pe deșteptul, cu aer cinic.

Și-atunci te întrebi, într-un ceas de tăcere:

Poate prostia să primească vedere?

Răspunsul e greu, dar nu-l desconsideri,

Căci și tu, cândva, n-ai știut adevăruri.

Așa că-i lași timpul să-i fie-nvățător,

Căci prostul, când cade, devine gânditor.

00615

RAPCEA ROMULUS. “Prostul și oglinda.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rapcea-romulus-0029492/poezie/14186053/prostul-si-oglinda

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.