randomescu serban

timp oprit demonului putrezit să pot fi doar fertil îi reproșez totul nopții cu câlți de sticla cu care însinguram arterele în obsesii de fugi, fugi odată tăind cu dinții și ultimul cuvânt de

și scrisă ai fi cu ce a rămas din mine și cioburile ei plăpânde înfipte precum trucul cu ghilotina trupurilor desghiocate bandă stricată se prinsese timpul în rândurile-ți dințate ce sunt de

după o vreme alta după un ceas o viermuială de idei necuvenite fiorduri omul de căpătat al gândurilor mătreața cerului crezându-se oglindă doar puroiul din rana lui hristos

și merg și merg să-mi frec picioarele de latex ștergându-mi urmele ca-n vest

la ce să zbori când e atâta ploaie îneacă-ți cuvintele să te lichefiez cu săruturi și cerul să se facă oglinda lui lethe cât ești arca gândurilor mele și eu al tău noe călător prin trupurile

o, fii fără apăsare mână rece de nu-i foaie mototolești cerul fii fără grijă... trupul trece

dintre toate punctele cardinale am ales să nu privesc înapoi cum nu regretă unghia că zgârie cu trecutul din noi prezentul îl dăm cu ojă viitorul ne doare încă...

legitimează-te cu buletinul meteo scrie pe burete ca să fii profund îngustă ți-e foaia îngust ți-e sufletul și e un ghimpe-n coaste dând cu piciorul în orice secundă le strângi pe toate grămadă

și ce ipohondru eram când te iubeam

pe vremuri credeam că singurul perpetuum mobile e iubirea care bate ca un pendul din mine în tine din noi în oameni din oameni în oameni niciodată epuizându-se totdeauna cu aceeași forță

i se demonstrase cu pensula că e o cutie neagră și dacă pui degetul pe mufa unei răni sentimentul va ieși ca un cucui noros sufletul îți e transmis de șobolani răzuită pelagră din trup in trup

zarurile înghițiră-n sec căci numerele formaseră un întreg pumn ce se revărsă peste masă ca o explozie de cezari aflați în pragul lacrimii lui christ încerc să-l mai sorb de pe lemn cu inimi

singurătatea îmbrobodise luna precum sudoarea pe un revolver omul-grilaj își croia geamul cu lacrimi hexagonale pe un blănos negru cer (deși păianjenul de uimire era mut) rugina ultimei vârste

ne-am despărțit în silabe și n-a mai rămas nimic de vorbit privirile noastre erau lăuz de slabe nevoia de a ne copia pe curat le făcuse goale ca niște tranșee pe-o coală albă în spatele cerului

viața râvnită în uranică risipă unduiește cuibul șarpelui de casă păcatul prim trufia oglindită-n clipă a fost iubirea pentru propria melasă și orbital respir sărutul chitit că ea e că pentru

întâi păianjenul e dus de vânt să-și lipească primul fir de ținutul cunoașterii apoi își trasează liniile principale și scrie \"Numai cei ce știu geometrie vor fi prinși in plasa mea\" apoi mai

mâinile pe lângă corp sunt moarte albă îmi bate-n piept un bigudiu metalic pentru timp sub banchiza sângelui duhul hibernă în cornet de gânduri trăind aș năpârli din sine în sine pân\'la

încrederea nopții pe calul desțelenit își pariază șaua cerului pe-un deal bea pe datorie negrul ochi din-nefinit chingi de somn strâng brazda vântului boreal doar iarba mai deschide lacăt de

mânzului greu îi fu câmpul să rupă cu dinții de veghe cerul din crupă așteaptă muștele să i se-nece în rană și să-i polenizeze pasul în dulce mană

știți, e o fază cu Brâncuși pe care ar trebui sa o aflați toți când a făcut Pasărea Măiastră n-a arătat-o lumii prototipul chiar nu l-a văzut nimeni nici chiar pasărea nu a avut timp să ia

tu.. BAD COMMAND OR FILE NAME tu.. BAD COMMAND OR FILE NAME sparge-te din oglinzile melcate zăbrele sunt branhiile umplute cu cer răstălmăcit privesc prin ele spre insulele rumegate în