pe vremuri
credeam că singurul perpetuum mobile
e iubirea care bate ca un pendul
din mine în tine din noi în oameni
din oameni în oameni
niciodată epuizându-se
totdeauna cu aceeași forță
încrederea nopții pe calul desțelenit
își pariază șaua cerului pe-un deal
bea pe datorie negrul ochi din-nefinit
chingi de somn strâng brazda vântului boreal
doar iarba mai deschide lacăt de
chemată odată cu noaptea răzuită
în cămașa de forță a nebunelor zori
cu hamac de lumină vine-ntr-o clipită
și-ntreabă ești sau ți-e frig uneori
chemată a doua vine în coadă cu gândul
în
cea mai următoare zi e doar apoi
degeaba glas uitat în penele secundei
mareea vântului din ochiul de altoi
respiră treptele trădând inima undei
și spartul mâine în concentrice buboaie
se-adună
știți,
e o fază cu Brâncuși
pe care ar trebui sa o aflați toți
când a făcut Pasărea Măiastră
n-a arătat-o lumii
prototipul chiar nu l-a văzut nimeni
nici chiar pasărea nu a avut timp
să ia
zarurile înghițiră-n sec
căci numerele formaseră un întreg pumn
ce se revărsă peste masă ca o explozie de cezari
aflați în pragul lacrimii lui christ
încerc să-l mai sorb de pe lemn
cu inimi
i se demonstrase cu pensula că e o cutie neagră
și dacă pui degetul pe mufa unei răni
sentimentul va ieși ca un cucui noros
sufletul îți e transmis de șobolani răzuită pelagră
din trup in trup
mâinile pe lângă corp sunt moarte albă
îmi bate-n piept un bigudiu metalic pentru timp
sub banchiza sângelui duhul hibernă în cornet de gânduri
trăind aș năpârli din sine în sine pân\'la
întâi păianjenul e dus de vânt
să-și lipească primul fir de ținutul cunoașterii
apoi își trasează liniile principale
și scrie \"Numai cei ce știu geometrie vor fi prinși in plasa mea\"
apoi mai
viața râvnită în uranică risipă
unduiește cuibul șarpelui de casă
păcatul prim trufia oglindită-n clipă
a fost iubirea pentru propria melasă
și orbital respir sărutul chitit că ea e
că pentru
după o vreme
alta
după un ceas
o viermuială de idei necuvenite
fiorduri
omul de căpătat al gândurilor
mătreața cerului crezându-se oglindă
doar puroiul din rana lui hristos
și scrisă ai fi cu ce a rămas
din mine și cioburile ei plăpânde
înfipte precum trucul cu ghilotina trupurilor desghiocate
bandă stricată se prinsese timpul
în rândurile-ți dințate ce sunt de
legitimează-te cu buletinul meteo
scrie pe burete ca să fii profund
îngustă ți-e foaia
îngust ți-e sufletul și e un ghimpe-n coaste
dând cu piciorul în orice secundă
le strângi pe toate grămadă
timp oprit demonului
putrezit să pot fi doar fertil
îi reproșez totul nopții cu câlți de sticla
cu care însinguram arterele în obsesii
de fugi, fugi odată
tăind cu dinții și ultimul cuvânt de
ne-am despărțit în silabe
și n-a mai rămas nimic de vorbit
privirile noastre erau lăuz de slabe
nevoia de a ne copia pe curat
le făcuse goale ca niște tranșee pe-o coală albă
în spatele cerului
dintre toate punctele cardinale
am ales să nu privesc înapoi
cum nu regretă unghia
că zgârie cu trecutul din noi
prezentul îl dăm cu ojă
viitorul ne doare încă...
la ce să zbori când e atâta ploaie
îneacă-ți cuvintele să te lichefiez cu săruturi
și cerul să se facă oglinda lui lethe
cât ești arca gândurilor mele
și eu al tău noe călător
prin trupurile
deschizi ochii în avalanșă precum un copil
întinzând arcul zâmbetului țintește și trage cu lumea
îi e frică de întuneric dar îl îmbrățișează subtil
știind că păcatul e cules de Dumnezeu
și
singurătatea îmbrobodise luna
precum sudoarea pe un revolver
omul-grilaj își croia geamul cu lacrimi hexagonale
pe un blănos negru cer
(deși păianjenul de uimire era mut)
rugina ultimei vârste
tu..
BAD COMMAND OR FILE NAME
tu..
BAD COMMAND OR FILE NAME
sparge-te din oglinzile melcate
zăbrele sunt branhiile umplute cu cer răstălmăcit
privesc prin ele spre insulele rumegate
în