Treizeci și cinci. 35. Trei și cinci

Fiecare apel este la fel. O oglindă a ceea ce eram noi acum 5 ani. Încrederea mea nu se născuse încă în vorbele tale dulci.
Primesc vorbe frumoase mereu, dar seara rămân doar


Pe jumătate adevărate


Pe jumătate fabricate


Pe jumătate rostite


Pe jumătate nerostite

Înțeleg de ce mă suni doar în cadre nocturne. Ziua nu este un moment bun pentru a-ți mărturisi iubirea


E agitată, așa cum mă vedeai tu la 16 ani când încercam să te conving că rochia aia albastră de pe TikTok e aurie


În fiecare noapte mai aproape, în fiecare zi mai departe


Ca fluxul și refluxul unei mări învolburate în sufletul meu


O măsurătoare a absenței tale


O numărătoare care ne înstrăinează sentimentele

Trei și cinci. Treizeci și cinci. Vârsta la care mi te-ai promis.


Un număr care rămâne blocat între inimile noastre rănite


Te-am privit în amintiri de seară târzie


Te-am auzit în ecourile dorului care mă sufoca


Te-am simțit în speranța că te vei întoarce


Te-am purtat pe hainele largi, ca o amprentă nemuritoare


Te-am gustat în tăcerea izolată dintre noi

Cele 5 simțuri umane m-au ajutat să te cunosc mai bine


Dar se pare că nu te-am cunoscut niciodată


Ești o iluzie a iubirii mele, ca umbra lunii ce se crede reală, un halo selenar într-o poveste uitată


Te portretizez în fiecare minut, dar imaginea ta este înlocuită mereu de reflexia mea distorsionată printre picăturile de ploaie de pe geamul murdar al mașinii


Oricât ar ploua, geamul tot va fi murdar


ca sufletele noastre când simțim că „35” nu mai este o promisiune


ca iubirea noastră care nu mai are nume


Doar urme


Doar numere


Doar sume


Și eu tot un număr printre numere.