De-aș fi nelimitat în tot ce nu-i,
Pictat în versuri ca Aristotel, în van,
Nu mi-ar fi viața, dar avan,
Eu aș trăi-o și n-aș vinde-o nimănui.
Am stat întins pe versul lui voinic,
Privind
Fantoma unui coiot
Sălbatic, trist, învins nefericit
Gălbui la față, roșcat la corp
În sufletul unui coiot
Rămâne vina c-a iubit.
În somnul rece răstignit,
Sub ploaia ce-i cade pe
Au plâns zeii de mila mea,
În munții cei mai înalți,
În Roma sau în oceane,
În flacăra felinarelor care nu existau,
În inima lui Platon și-n soba în care făceam focul,
Iar Atlantida a dispărut
Contrar dorinței noastre de-al vedea
El încă doarme lin și rătăcind
Trezit Peru acum
Ce trup spăimos cu suflet laș
Trăind? Când va fi știind că e neputincios?
Cu pașii numărați și neatinși de
I-am comandat lui Da Vinci un tablou fericit cu tine
A spus că preț mai mare ca al tău chip
Nu e și s-a apucat
Să te picteze zi de zi
Când eu eram la munca sau dormeam
Sau când eram cu tine în
Nu pot să te ating,
Inima ta arde ca un luceafăr,
Ochii tăi se varsă ca o cascadă,
Iar pielea ta crește cactuși.
Ești ca o lampă.
Și nu știu dacă eu sunt gazul care arde în tine,
Buzele tale
Privesc spre norii muribunzi,
Iubind natura ce mă are,
Vănzându-i triști, văzându-i uzi,
Pierduți departe-n zare.
Pierdut-am clipa cea dintâi,
De zgomote atras.
Cu norii dragi la căpătâi,
În
Între grecii antici și noi se vor ridica
grămezi de pergamente,
Și noi vom fi lipsiți de amintiri,
Cu priviri pierdute în astrolabi ca-n niște oglinzi oarbe,
Descoperite tot de
Mergând parcă pierdut printre copacii ratăciți
urmând aceeași cale
ce o urmez când părăsesc pădurea
un câine se zărește-n depărtare dând din coadă
Și-atunci decid că-i timpul să i-o
Valurile continuau să o lovească
Să-i țină palmele lipite de nisip
Să-i țină tălpile afundate în păcat
Să-i pedepsească inocența.
Dar nu o înfricoșau
Căci se trezea cu soarele să culeagă
