Poezie
Frica
2 min lectură·
Mediu
Sadic sa fiu, aveam obișnuința
Placut era sa râd, placută suferința
Păcat că m-ai calmat, păcat ca sunt alt om
Acum e prea târziu: doar eu, tu și un pom.
La ora unșpe-n plaza atunci tu îmi spuneai
Cafeaua noi s-o bem și să călcăm în rai
Cafeaua fără zahăr. Atât tu îți dorești.
La fel ca și-n relații, ți-e frică să iubești
Un gest de disperare.Un gest de fandosire
O clipa de speranta si o marturisire:
Totul a inceput c-un \"tre să îți spun ceva\"
Deja eu mă gândeam: \"hai mă, ce pana mea..\"
Tu îns-ai continuat, fiind și hotărâtă
Hrănindu-te cu frică. Așa ai fost crescută.
Frica de iubire? Eu nu prea inteleg
De ce nu sunt eu, Doamne, cel care să aleg?
Apune-va-mi nesiguranța de om neînțelept
Vreau să-mi odihnesc capul din nou pe al tău piept
Serapis, timpul a trecut, indiferent de vreme
Sentimentul a ramas, calatorind alene
Nu are importanta, nu e o feerie
Unic sensul este.. si e melancolie.
Răspunsul tău veni, cu dublu înțeles
Nu îmi venea să cred acum ce ai ales:
Mi-e frică de tristețe.
Mi-e frică de iubire.
De tot ce ne-nconjoară,
De-o dulce nemurire.
Crudă este lumea noastră, crudă este viața toată.
Mare este o tristețe îngropată-ntr-un Cotnari
Ierta-mă-vei vreodata, nu prea va mai conta
Căci eu-mi pierd nemurirea pe acea stradă Blănari.
Serapis mă mințea, era o primă dată
Dar nici că mai conta, era o simplă fată
Clar totul îmi fuse, atunci, cu greu, în minte
Mă doare în fund de tine, dar și de cele sfinte!!!
002173
0